MM: Prejudiciu de aproape 100.000 euro identificat de Garda Financiară

În data de 15 noiembrie 2012, comisarii Gărzii Financiare Maramureş au finalizat o serie de verificări încrucişate în urma cărora au identificat două societăţi comerciale din Baia Mare care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total calculat la suma de 443.385 lei.

Potrivit declaraţiilor făcute de către şeful Gărzii Financiare Maramureş, comisar şef Călin Chilat, pe numele administratorilor a fost întocmite sesizări penale, care au fost înaintate organelor de cercetare specializate.

„Administratorii unor societăţi comerciale cu sediul în Baia Mare (jud. Maramureş) au realizat achiziţii de materiale de construcţii şi furaje zootehnice din spaţiul naţional şi intracomunitar, pe care le-au înregistrat în evidenţa financiar contabilă ca provenind de la firme, care s-au dovedit a fi de tip „fantomă”.

Ulterior s-a declarat că mărfurile au fost revândute către o firmă din Franţa, însă investigaţiile autorităţilor franceze au infirmat realitatea operaţiunilor comerciale intracomunitare declarate de către administratorii români şi au confirmat suspiciunea comisarilor referitoare la fraudarea mecanismului deducerii taxei pe valoarea adăugată”, a declarat Călin Chilat, comisar şef al secţiei Maramureş a Gărzii Financiare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole