Patronul XS Sud Company, reţinut de poliţie

Patronul XS Sud Company, Ioan Baltă a fost dus astăzi de poliţia Capitalei pentru audieri într-un dosar în care se vorbeşte despre evaziune fiscală. Pentru cei care nu ştiu, Ioan Baltă este şi patronul ziarului Informaţia Zilei. Firma condusă de omul de afaceri a avut afaceri inclusiv cu Primăria Baia Mare pentru lucrări de asfaltare a drumurilor. 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bucureşti, acţiunea de amploare a Poliţiei Capitalei vizează destructurarea unui grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală.

Verificările de specialitate ale poliţiştilor Capitalei, efectuate în perioada 2012-2013, au relevat faptul că membrii grupului identificau şi racolau persoane cu posibilităţi financiare reduse, pe numele cărora erau preluate fictiv societăţi comerciale ce anterior avuseseră activitate economico-financiară.

După preluarea societăţilor pe numele intermediarilor, membrii grupului cumpărau mărfuri în cantităţi mari, pe care le achitau folosind instrumente de plată fără acoperire.

Poliţiştii bucureşteni au date conform cărora, prin acest mod de operare, grupul infracţional ar fi înşelat mai multe societăţi comerciale cu suma de peste 750.000 de euro.

De asemenea, judiciariştii Capitalei au stabilit şi faptul că, după comiterea înşelăciunilor, membrii grupului infracţional transportau în diferite localităţi mărfurile cumpărate şi le revindeau fără documente justificative, astfel că cercetările au fost extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Prejudiciul estimat a fi fost produs prin săvârşirea evaziunii fiscale este de peste 250.000 de euro.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole