Peste 100 de hectare de teren au ars pe vârful Pleşca din Sighet

Personalul I.S.U. Maramureş a executat 31 intervenţii în ultimele 24 de ore. Din acestea, medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.RD. au efectuat 26. Din totalul acţiunilor S.M.U.R.D., cele mai multe- 12, au fost la traumatisme, 9-la afecţiuni medicale, 2- la accidente rutiere, şi câte 1- la deblocare uşă, transfer interclinic şi transport bolnav.

Cele mai multe acţiuni au fost cele ale personalului S.M.U.R.D. Baia Mare- 10, urmate de cele ale paramedicilor staţiei S.M.U.R.D Sighetu Marmaţiei- 6, S.M.U.R.D. Fărcaşa- 5, S.M.U.R.D Vişeu de Sus- 3, respectiv staţiile S.M.U.R.D. Bogdan Vodă şi Târgu Lăpuş- câte 1.

În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 5 intervenţii, din care 4- la incendii de vegetaţie uscată. Astfel, duminică, 12.05.2013, la 11.00, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare a acţionat la localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată semnalat în localitatea Nistru. Flăcările au afectat circa 1,5 hectare de teren. Incendiul a izbucnit, probabil, în urma folosirii focului deschis.

Tot duminică, nu mai puţin de 4 ofiţeri şi 31 de subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare şi Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei, alături de 4 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Deseşti şi 3 angajaţi ai Direcţiei Silvice Maramureş au luptat mai bine de 9 ore (între 11.40 şi 20.45) cu un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în zona vârfului Pleşca, de pe raza satului Mara.

Flăcările au afectat o suprafaţă de circa 150 de hectare. Incendiul s-a declanşat, probabil, din cauza unui foc deschis.

La 13.50, 43 de subofiţeri ai Gărzii nr.2 de Intervenţie Borşa au acţionat şi ei la
localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată semnalat în zona Bradului din apropierea oraşului Borşa. Circa 13 hectare de teren au fost afectate de flăcări. Incendiu a izbucnit, probabil, din cauza focului deschis.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.20, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare a intervenit la un incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Dragoş Vodă din municipiu. Datorită intervenţiei rapide a pompierilor militari a ars doar o tavă din plastic de pe maşina de gătit lăsată nesupravegheată.

La 16.10, un echipaj al Gărzii nr.2 de Intervenţie Borşa a acţionat la localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată semnalat în zona străzii Minerilor din oraş. Aproximativ 1,5 hectare de teren au fost afectate de flăcări. Incendiu a izbucnit, probabil, din cauza focului deschis.

Precizăm că, în vederea localizării şi lichidării incendiilor de vegetaţie uscată, este necesară o mai mare implicare a autorităţilor administraţiei publice locale, prin mobilizarea promptă a membrilor Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Reamintim, de asemenea, maramureşenilor câteva din măsurile specifice de prevenire a incendiilor :
 să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
 să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau
substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);

 arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale
combustibile să se facă în locuri special amenajate;
 cetăţenii să se intereseze în prealabil la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

 arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor să se facă numai în baza permisului de lucru cu foc, emis de către primării, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă.
să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole