Peste 60 de sancţiuni aplicate de jandarmii maramureșeni la sfârşitul săptămânii

În perioada 18 – 20 iulie a.c., jandarmii maramureşeni au asigurat măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural – artistice şi sportive care s-au desfăşurat pe raza judeţului nostru. În timpul acestor misiuni, jandarmii au identificat persoane care încălcau actele normative în vigoare.
Astfel, jandarmii maramureşeni au constatat aproximativ 60 de abateri de la normele în vigoare, aplicând sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 8000 lei.

Jandarmii maramureşeni au mai intervenit în cazul a 6 sesizări despre faptul ca mai multe persoane consumau băuturi alcoolice în locuri neamenajate în acest sens, deranjând trecătorii sau locuitorii din zonă, pentru care au aplicat 4 amenzi contravenţionale şi 2 avertismente scrise .
Jandarmii au constatat şi au luat măsurile impuse de normele legale în cazul a 3 sesizări privind tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru care au aplicat 2 amenzi contravenţionale şi un avertisment scris.
Echipajele de jandarmi au aplicat 4 amenzi contravenţionale pentru refuzul de a prezenta un document de legitimare la solicitarea îndreptăţită a organelor legii, pentru care au fost aplicate 2 amenzi contravenţionale şi 2 avertismente scrise.
Pentru alertarea nejustificată a organelor de ordine, două persoane au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale.
Totodată, pe timpul manifestării ce a avut loc în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, Târgul tradiţional „Produs de Cluj”, jandarmii maramureşeni au aplicat un număr de 13 sancţiuni contravenţionale, respectiv 11 amenzi contravenţionale şi 2 avertismente scrise, unor persoane care apelau la mila publicului.
Jandarmii băimărenei au identificat, în timpul executării misiunilor specifice, un număr de 3 femei care atrăgeau persoane, în locuri publice, în scopul întreţinerii de raporturi sexuale contra unor sume de bani. Toate femeile în cauză au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 500 de lei fiecare.
La sfârşitul acestei săptămâni, jandarmii maramureşeni au intervenit pentru aplanarea a 4 situaţii conflictuale, aplicând în acest sens un avertisment scris şi 3 amenzi contravenţionale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole