Peste 800 de români au participat la Săpânța, la evenimentul evenimentul Reuniunea Satelor

Satele României s-au reunit în acest final de săptămână într-o frumoasă localitate maramureșeană.
Un eveniment de mare anvergură s-a desfășurat în perioada 18-19 august în jurul unui mare simbol al județului nostru, fusul maramureșean, amplasat pe o pajiște în Săpânța. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Maramureș, în cooperare cu Asociația Interculturală de Tradiții, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Încadrat în proiectul aniversar al Centenarului Marii Uniri a României, evenimentul Reuniunea Satelor a reîntregit prim credință, tradiții și obiceiuri populare peste 800 de participanți din România, dar și din Republica Moldova. Din respect și dragoste față de valorile străbune, fiecare comunitate a fost reprezentată cu mândrie prin portul, cântecul și dansul popular specific fiecărei zone. În cadrul programului desfășurat în aceste două zile, oaspeții au avut ocazia de a vizita principalele obiective turistice, precum și atelierele meșterilor populari din Săpânța, după care au format o frumoasă paradă a portului popular românesc, care a condus întreg alaiul spre “pajiștea unirii satelor românești”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole