Peste 94.000 de litri de apă retraşi de la comercializare

Jumătate din cantitatea de apă verificată de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş a fost retrasă de la comercializare. Motivul? Băutura nu era corect etichetată.
„În decurs de o lună am avut ca tematică verificarea modului în care este comercializată apa minerală şi apa plată. Au fost verificaţi 41 de agenţi economici şi s-au aplicat 17 amenzi în valoare de 18.200 lei. De exemplu, un operator economic comercializa apă pe a cărei etichetă era menţionat „de 7 ori mai bună”. Ori, în practica comercială nu se permite atribuirea unor proprietăţi care nu pot fi justificate”, a informat Olivia Ardelean, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CPC) Maramureş. Ea a mai precizat că un alt operator ecomonic din judeţ comercializa apă de masă pe a cărei etichetă era imaginea munţilor, ceea ce poate produce confuzie cu apa minerală şi a subliniat că doar apa minerală naturală poate avea o astfel de etichetă care sugerează sursa de provenienţă.
Şeful CPC Maramureş a precizat că apa a fost retrasă de la comercializare pentru a fi reetichetată corespunzătoare şi a menţionat că nu au fost probleme legate de calitatea acesteia. „Cantitatea apei cu probleme de etichetare a fost de 94.628 litri, cam jumătate din cantitatea verificată. Apa a fost retrasă de la comercializare pentru reetichetare. Nu au fost probleme cu calitatea sau cu termenul de valabilitate. Apa este bună de băut şi nu este expirată. S-au prelevat proble, s-au verificat buletinele de analiză ale surselor”, a ţinut să precizeze şeful CPC Maramureş.
Surprize au avut comisarii şi la un magazin situat în zona centrală a muncipiului Baia Mare, unde au descoperit marfă expirată dar vândută la … ofertă! „Comerciantul a şters data expirării de pe mai multe miniprăjiturele cu termenul de valabilitate depăşit. Iar ca să scape c]t mai repede de ele, le-a pus la ofertă: două la preţ de unul! A lipit cu scotch câte două pachete şi le-a comercializat la jumătate de preţ, 1,4 lei amândouă, deşi aceleaşi prăjiturele, e drept nu cu data expirării ştearsă, costau tot 1,4 lei. Am aplicat o amendă de 2.000 de lei operatorului economic care cu bună ştiinţă comercializa produse expirate şi a încercat să înşele consumatorii. Consider că este o sancţiune mică în raport cu fapta. Din păcate legislaţia prevede amenzi mici în situaţii de acest gen”, a precizat Olivia Ardelean.
Cele patru seturi de prăjiturele cu termenul de valabilitate expirat au fost retrase şi distruse.

Gabriela MARE

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole