Odată cu lansarea noului album Phoenix, formația a demarat o campanie prin care își aduce aportul la susținerea locațiilor din România în care se ascultă, se cântă și se simte rock!

Astfel, cel mai așteptat material discografic al momentului – după o pauză de aproape 10 ani – va fi disponibil pentru achiziționare doar în anumite puncte selectate în urma sugestiilor aduse de către fani.

În Baia Mare, albumul ”Vino, Țepeș!” și cărțile Phoenix sunt disponibile in Route 66 (str. Gheorghe Sincai, nr.8).

Producția ”Vino, Țepeș!” aduce împreună ca fir epic povești ale marilor voievozi români în cadrul unor compoziții complexe cu mesaj puternic. Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul sunt prezentați prin intermediul unor texte consacrate ale scriitorilor clasici (Coșbuc, Eminescu, Macedonski, etc), împletindu-i astfel pe ”cei ce ne-au dat nume” cu ”cei ce ne-au dat neam” într-un album de spirit românesc și cultură valoroasă, rar întâlnită în peisajul comercial al muzicii de astăzi.

O împăcare între tradițional și nou, o lume cunoscută dar exprimată prin mijloace moderne, la cele mai înalte standarde profesionale, un mesaj brut susținut de o muzică rafinată în interpretarea unui colectiv inedit – sunt doar câteva dintre surprizele pe care acest material discografic le anunță.

Cele două volume (PHOENIX. Însă eu, o păsăre… și PHOENIX. Giudecata înțelepților), publicate de Editura Integral, prezintă viața zbuciumată a formației Phoenix de-a lungul a 50 de ani, într-o alcătuire adesea palpitantă și emoționantă de aventuri și întâmplări neobișnuite, reconstituind într-o formulă de roman o epocă si un spirit, spiritul Phoenix.

Prima ediție a volumului I a apărut acum 20 de ani, la editura Nemira, cu titlul Phoenix. Însă eu…, stârnind un enorm val de interes dar și numeroase controverse mai ales printre membrii formației, în special din cauza interpretărilor date titlului – care parafraza începutul unui citat din Dimitrie Cantemir ales ca motto al cărții. Ediția a II-a a acestui volum poartă titlul Phoenix. Însă eu, o pasăre…, care face o trimitere și mai clară la același citat din Cantemir. Republicat pentru o nouă generație de cititori, primul volum din seria Phoenix prezintă perioda 1962-1977, nașterea și vârsta de glorie a formației, până la fuga din România.

Al doilea volum, PHOENIX. Giudecata înțelepților, debutează cu episodul fugii în Occident din 1977. Pe parcursul a aproape 400 de pagini sunt dezvăluite adevărata experiență a exilului în Germania, revenirea în țară după 1990, povestea succesului după reîntoarcere, jocurile de culise din industria muzicală românească, momentele de glorie și de abandon, și nu în ultimul rând, luptele prezentului.

Povestea scrisă de Nicu Covaci este completată de intervenții și mărturii ale celor care și-au împletit destinul¸ pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, cu cel al formației Phoenix. Volker Vaessen, Dzidek Marcinkiewicz, Anca Vijan Graterol, Erlend Krauser, Moni Bordeianu, Mircea Florian și mulți alții își prezintă propria lor versiune asupra unor evenimente din viața formației. ”Giudecata” lor, a înțelepților, exprimată necenzurat și liberă de orice constrângere, aduce în fața cititorilor aspecte nebănuite din povestea despre care s-au scris atât de multe – și uneori fără să se spună nimic…

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole