Pietoni accidentaţi în Baia Mare și Moisei, în timp ce traversau strada neregulamentar

O fetiţă în vârstă de 5 ani şi o tânără în vârstă de 32 de ani au fost accidentate uşor după ce fiecare a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Fetiţa a fost accidentată ieri după-masă, în jurul orei 16.00, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, într-un moment în care, scăpată de sub supraveghere, s-a angajat în traversarea străzii în fugă. Conducătorul autoutilitarei care nu a mai putut evita accidentul este un băimărean în vârstă de 24 de ani care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Tânăra în vârstă de 32 de ani a fost accidentată în condiţii similare pe strada Floare de Colţ din Moisei, în apropierea unui supermarket. Nici în acest caz conducătorul autovehiculului implicat în accident, un tânăr în vârstă de 27 de ani din Borşa, nu a fost sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cele două victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar leziunile suferite au fost uşoare şi nu au necesitat internarea.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole