Polițiștii din Suciu de Sus au salvat trei persoane aflate într-un autovehicul blocat pe un drum public acoperit cu gheață

În noaptea de 18/19 ianuarie a.c., la ora 02.15, un hunedorean din comuna Călan a sesizat poliția prin Apelul Unic de Urgență 112 cu privire la faptul că trei persoane din același județ au plecat în jurul orei 23.00, cu un autoturism dinspre Groșii Țibleșului înspre Botiza și nu mai pot fi contactați telefonic.

Imediat au fost constituite echipe de polițiști care au demarat activitățile de căutare ale persoanelor reclamate dispărute.

Astfel, în urma măsurilor întreprinse cu operativitate și profesionalism, polițiștii au identificat cele trei persoane la o distanță de aproximativ șapte kilometri de Groșii Țibleșului, pe DJ 171 A. Ei au constatat că autoturismul cu care se deplasa un tânăr de 29 de ani însoțit de două minore în vârstă de 12 ani și 17 ani era blocat pe un drum public acoperit cu gheață.

Polițiștii au ajutat la scoaterea autoturismului din groapa de gheață formată pe carosabil și le-au recomandat ocupanților acestuia să se deplaseze pe o altă rută, accesibilă pentru a ajunge la destinație.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole