Poliţiştii din Târgu Lăpuş au soluţionat trei furturi. Un tânăr a fost reţinut pentru 24 de ore

Operativitatea de care au dat dovadă poliţiştii din Târgu Lăpuş a dus la identificarea şi reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr, la câteva ore de la comiterea unui furt. Activităţile de documentare şi cercetare efectuate de poliţişti au relevat că tânărul în vârstă de 20 de ani, din Mireşu Mare, ar fi sustras duminică dimineaţa dintr-un lăcaş de cult suma de 8000 de lei. Banii sustraşi au fost recuperaţi şi restituiţi părţii vătămate.
În urma extinderii cercetărilor poliţiştii au stabilit că cel în cauză ar mai fi sustras din aceeaşi locaţie, în perioada decembrie 2016 – martie 2017, şi alte sume de bani, o tabletă şi un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de 40 000 de lei.
În baza probatoriului administrat poliţiştii au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Sâmbătă, 04 martie, poliţiştii din Târgu Lăpuş au soluţionat alte două furturi din locuinţă, comise pe raza de competenţă. Activităţile de documentare şi investigare efectuate au dus la identificarea unui bărbat domiciliat în judeţul Cluj, bănuit că sâmbătă dimineaţă ar fi pătruns într-un imobil din Răzoare de unde ar fi sustras 300 de lei şi într-un imobil din Târgu Lăpuş de unde ar fi sustras 310 lei.
Prejudiciul comis a fost recuperat aproape în totalitate. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole