Pomul de Crăciun al Băii Mari, mai bătrân decât Marea Unire! (VIDEO)

Mult aşteptatul Pom de Crăciun al oraşului Baia Mare a ajuns în această seară după o călătorie de 12 ore, tocmai din Ocolul Silvic Strâmbu-Băiuţ.

Bradul este unul imens, ce se vrea a fi cel mai înalt din ţară dar şi cel mai frumos, din cele declarate de primarul oraşului.

Vârsta de peste 100 de ani,înălţimea de 28 de metri şi diametrul coroanei mai mare de 5 metri au creat  o adevărată provocare la transportul cu un camion de mare tonaj.Cel mai greu traseu a fost în primele sate, unde o maşină de intervenţie a fost nevoită să asigure ridicarea tuturor cablurilor întâlnite în cale.

Crengile imense au fost legate şi strânse cu mai multe chingi tocmai pentru a nu agăţa reţelele de curent şi telefonie.Transportul agabaritic a fost unul în premieră pentru astfel de ocazii, la cele şase tone,copacul a putut intra în oraş numai prin partea de sud, pe traseul str. Dumbravei,Italsofa,Clubul Văcarilor,şoseaua de centură spre satul Săsar şi în final B-dul Independenţei, unde a şi rămas parcat până mâine când va fi  ridicat în Piaţa Revoluţiei.

Operaţiunea de amplasare va începe în jurul orei 10.00,iar până atunci va fi păzit non stop de poliţia locală.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole