Prefectul Anton Rohian a discutat cu directorul ROMATSA despre Aeroportul Baia Mare

Prefectul judeţului Anton Rohian s-a întâlnit la sediul Prefecturii Maramureş, cu Aleodor Frâncu , directorul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A. La întâlnire au fost prezenţi, de asemenea, Gabriel Zetea preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Dragoş Titea – directorul Direcţiei Juridice, Achiziţii şi Administrativ din cadrul ROMATSA, precum şi Mihai Pătraşcu – directorul Aeroportului Baia Mare.

Cu această ocazie au fost abordate problemele cu care se confruntă Aeroportul Baia Mare. Una dintre acestea o reprezintă modalitatea de scoatere din circuitul silvic a unei suprefeţe de pădure din vecinătatea Aeroportului, în vederea siguranţei traficului aerian.

Directorul ROMATSA Aleodor Frâncu şi-a exprimat sprijinul pe care-l va acorda autorităţilor judeţene maramureşene pentru soluţionarea acestei probleme. De asemenea, domnia sa a spus că, în general, Aeroporturile nu trebuie privite numai din punct de vedere economic, ci şi al impactului în zonă în ce priveşte facilităţile pe care le ofera în dezvoltarea economică şi a turismului .

In cadrul întâlnirii, cei prezenţi au abordat şi o serie de discuţii tehnice cu privire la sistemele necesare bunei funcţionări a Aeroportului Baia Mare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole