Prefectul Anton Rohian sprijină înfiinţarea Casei Studenţilor în municipiul Baia Mare

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, a abordat, astăzi, 20 mai a.c., la întâlnirea cu liderii Ligii Studenţilor „Pintea Viteazul” din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare probleme referitoare la preocupările studenţilor, viaţa universitară, implicarea în activitatea socială, dar şi despre regionalizare. La reuniune au participat inspectorul şcolar general, profesor Ana Moldovan şi inspectorul şcolar general adjunct prof.dr. Delia Ardelean.

Inspectorul şcolar general, prof. Ana Moldovan a precizat că este aproape de sistemul educaţional, chiar dacă inspectoratul nu are atribuţii în acest sens, însă ca absolventă a universităţii are o bună colaborare cu liga studenţilor şi conducerea acesteia. Şi inspectorul şcolar general adjunct, prof.dr. Delia Ardelean, a adăugat că predă la Facultatea de Ştiinţe a Centrului Universitar Baia Mare şi că are o bună colaborare cu studenţii băimăreni. Conducerea inspetoratului s-a arătat interesată ca absolevnţii Facultăţii de Litere să rămână acasă şi să se integreze în sistemul educaţional maramureşean.

Preşedintele Ligii Studenţilor „Pintea Viteazul”, Daniel Orza, i-a prezentat prefectului problemele cu care se confruntă studenţii băimăreni, cea mai importantă fiind de înfiinţare a unei case de cultură. De asemenea, liderul studenţilor a apreciat, ca opinie personală cu privire la regionalizare, că Maramureşul are o tradiţie şi cultură şi consideră că este important să rămână o zonă istorică şi administrativă de sine stătătoare, fără a fi integrată într-o altă regiune.

Prefectul Anton Rohian a spus: „Am dorit să avem această întâlnire de lucru pentru cunoaşte problemele studenţilor. Am felicitat conducerea Ligii Studenţilor „Pintea Viteazul” la aniversarea a opt ani de la înfiinţare şi pentru activitatea desfăşurată. Consider că înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor în municipiul Baia Mare reprezintă o prioritate şi că activităţile vor oferi oportunităţi studenţilor de la stat, dar şi din celelalte universităţi private. Vor avea o mai mare posibilitatea de colaborare şi implementare de proiecte cu alte organizaţii neguvernamentale, dar şi de dezvoltare locală.

Împreună cu Primăria Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş trebuie să identificăm un spaţiu adecvat în care studenţii să se regăsească, să se orienteze pe piaţa muncii şi să îşi găsească rostul firesc în anii studenţiei, dar şi după absolvire.

M-am interesat câţi dintre studenţii care îşi finalizează studiile universitare îşi găsesc un loc de muncă echivalent cu profilul absolvit. Cei mai mulţi se regăsesc în domeniul tehnologiei informaţiei, însă economia judeţului cunoaşte în prezent o dezvoltare în domeniul industriei de prelucrare a lemnului, industria uşoară (textilă), prelucrări metalice. Trebuie să acordăm o mai mare atenţie şi să gestionăm problemele din mediul rural, să îi învăţăm pe studenţi ceea ce înseamnă abilităţile antreprenoriale”.

Reprezentantul Gucernului în teritoriu i-a asigurat pe liderii studenţilor băimăreni din Centrul Universitar Nord Baia Mare de întregul său sprijin, de deschidere, dar şi de găsirea soluţiilor care să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor în perioada finalizării studiilor universitare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole