Premieră mondială: un grup de băimăreni a cucerit un munte neescaladat până acum

Patru băimăreni s-au întors recent dintr-o expediţie în Nepal, unde au cucerit în prmeiră mondială un vârf neatins până acum de om. Ghandarva, un vârf de 6.248 m, a fost pentru prima oară cucerit de băimărenii Cristina Pogăcean şi Cosmin Andron. Alături de ei au fost Florian Sălăjan şi Cristian Niculescu Ţâgârlaş, care însă au ajuns la altitudinea de 5.300 m, pe vârful Tharpu Chuli.

De o experienţă nebănuită, care poate să schimbe mentalităţi şi vieţi, au avut parte cei patru băimăreni, întorşi recent din expediţia organziată în Nepal. Cristian Niculescu Ţâgârlaş, Florian Sălăjan, Cristina Pogăcean şi Cosmin Andron sunt cei patru care au pornit într-o aventură în adevăratul sens al cuvântului. Odată întorşi acasă, ei au vrut să ne împărtăşească experienţele trăite acolo, momentele importante, trăirile şi emoţiile de care au avut parte, dar şi gândurile cu care s-au întors. „A fost o incursiune în primul rând culturală, după care una şi sportivă, dar mai mult decât atât, a fost o încercare de a ne depăşi propriile posibilităţi, propriile limite pe care societatea şi modul nostru de viaţă obişnuit ni le-a stabilit sau ni le-am impus noi”, a spus Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

Acesta, alături de ceilalţi membri ai echipei, au detaliat traseul parcurs. Astfel, au explicat ei, tabăra de bază a fost amplasată la o altitudine de 3.800 de metri, locul de unde se puteau face mai multe trasee. Prima etapă a fost Annapurna Sanctuary, adică un traseu de trekking pe care-l poate face oricine. De acolo, au încerct toţi patru să ajungă pe vârful Tharpu Chuli, unde însă au ajuns doar foarte aproape de vârf, din cauza oboselii acumulate şi a condiţiilor meteo care le-a pus viaţa în pericol. „Am încercat să ajungem şi pe vârf, dar din cauza condiţiilor atmosferice şi a oboselii acumulate, n-am ajuns decât până la 5.200 de metri, iar Cosmin şi Cristina au ajuns la 40 de metri de vârf, cu şerpaşul care ne acompania” mai spun ei. „Nu putem să considerăm o înfrângere, să avem această manifestare de tip vanitoasă. Ni s-a dat ceea ce am meritat pentru acel moment. Am ajuns până unde am putut ajunge, am fost teferi şi am ajuns înapoi acasă teferi. :i ăsta e cel mai important lucru”, a mai spus Niculescu Ţâgârlaş.

După întoarcerea de pe muntele Tharpu Chuli, cei doi, Florian Sălăjan şi Cristian Niculescu s-au îndreptat spre Lhasa, cel mai important oraş din Tibet, situat la altitudinea de 3.650 m. În acelaşi timp, ceilalţi doi „coechipieri”, Cosmin şi Cristina, au escaladat Muntele Ghandarva, cu o altitudine de 6.248m, în premieră mondială. „Cosmin, a cucerit în premieră mondială un vârf, nu am avut emoţii că nu va reuşi, singura emoţie a fost că vor ajunge cu steagul Băii Mari acolo sus”, a mai spus Niculescu Ţâgârlaş.

În Lhasa, însă experienţa a fost aproape dramatică. “Am vizitat principalele mănăstiri şi edificii budiste celebre şi arhiunoscute, atât prin filmele de tip Hollywood cât şi prin cultură în general, dar am rămas amândoi uimiţi de imaginea diferită pe care am găsit-o acolo, faţă de cea creionată şi construită pe care o aveam noi. Nişte mănăstiri goale, pustiite de spiritualitate, în care nişte ălugări cu iphone 5 se jucau şi mâncau în timp ce turiştii năvăleau din toate părţile. Asta a ajuns Lhasa, dar este trist când vezi asta,e ca şi cum ai vedea o biserică de la noi, de peste deal fără miros de tămâie, fără preot şi enoriaşi, goală, în care cineva să se plimbe pe acolo şi să se joace păcănele”, mai spun ei. De la Lhasa, ei s-au întors în Nepal, unde au vizitat cel mai mare parc naţional din Nepal, Chitwan. „A fost o incursiune interesantă, în principal pentru că am văzut modul de organizare al lor. Aveau capacitatea deosebită de a întreţine un parc naţional într-o zonă economică în care oamenii câştigă în jur de 60-70 de dolari salariu, şi muncesc de la 5 dimineaţa până la la 7 seara”, mai spun ei.

Prezentarea celor patru s-a încehiat cu o demonstraţie culinară memorabilă. Aceştia au gătit după reţete tradiţionale nepaleze, folosind ingredient aduse de acolo, carne de ied, sosuri şi garnituri pe care nepalezii le consumă zilnic, după cum mai spun ei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole