Primarul de Baia Mare – o evoluţie marcată de aroganţă şi „patima puterii” (II)

Peter Vasile CZOMPA-4

EDITORIAL – Peter CZOMPA

În urmă cu două zile, în timp ce scriam editorialul publicat ieri, 18 iunie, eram aproape sigur că voi fi nevoit să revin cu o continuare, motiv pentru care am şi precizat acest lucru în textul menţionat. „Primarul de Baia Mare – între realism, pragmatism şi cultul personalităţii, înainte şi după 18 iunie 2013” a fost titlul pe care l-am pus ieri, pornind în principal de la cele întâmplate exact în urmă cu un an – descinderea-şoc a procurorilor DNA şi a mascaţilor, acţiune vizându-l în special pe primarul Cătălin Cherecheş, dar nu numai, fiind un caz deloc simplu. Nu mai revin asupra a ceea ce am punctat în textul menţionat, mai ales că e necesar să explic un pic câte ceva (şi) despre titlul meu de ieri, asta şi în contextul în care, nota bene, am avut foarte multe şi mari surprize, generic vorbind, privind reacţiile opiniei publice pe subiectul în cauză; dar, atenţie, nu mă refer numai la reacţiile legate de editorialul meu, ci şi la cele privind alte articole de presă şi chiar o emisiune TV pe un post local. Adică, dincolo de faptul că părerile publicului larg râmân împărţite – ceea ce de altfel e normal, firesc şi omenesc, dincolo de faptul că şi opiniile ziariştilor sunt diferite – lucru la fel de firesc (însă mai puţin în cazul jurnaliştilor obedienţi şi servili tocmai celor în cauză), deci dincolo de normalitatea relativă m-a surprins extrem de neplăcut modul în care atât unii susţinători fervenţi ai primarului şi ai apropiaţilor lui, cât şi unii contestatari, chiar aşa, îşi susţin opiniile în spaţiul public într-o manieră complet necivilizată, lipsită de orice urmă de bun-simţ, într-un mod realmente grobian. Iar peste toate astea, aceşti indivizi mai şi ignoră orice argument pro sau contra… ce să mai spun că aceştia sunt în general clasicii „viteji” anonimi! Sau, de multe ori, sunt postacii de serviciu şi în serviciul (plătit al) uneia ori alteia dintre părţi. Dar să trecem peste aceste mizerii. Deşi poate unii dintre dv. ar putea deduce din ceea ce-am spus până aici că am avut şi eu parte de astfel de reacţii cretinoide, ei bine, nu, nici vorbă, pe nicio cale de comunicare nu a fost nici măcar o singură persoană care să se manifeste aiurea, necivilizat, nici măcar una! Totuşi, glumind un pic, să mai aşteptăm, poate urmează, mai ştii? Fiindcă, iată, continui povestea… însă nu înainte de a le mulţumi public tuturor celor care, fiind pro sau contra primarului, au reacţionat şi şi-au exprimat părerile cât se poate de civilizat, cu argumente şi cu eleganţă! Şi n-au fost doar maramureşeni, ci, de exemplu, chiar oameni din alte zone ale ţării (persoane care n-au nicio legătură cu Maramureşul, dar iubesc acest judeţ!) şi, de asemenea, unii băimăreni care-şi duc traiul prin alte ţări, chiar pe alte continente. Culmea este că mulţi dintre aceştia – şi-acum la băimăreni mă refer – sunt mai interesaţi şi adesea mai bine informaţi despre ce se întâmplă în Baia Mare şi/sau în Maramureş decât mulţi dintre cei de-acasă; nu ştiu dacă asta e firesc au ba, sigur că există explicaţii logice pentru acest „paradox”, dar asta-i o altă chestiune.
N-am pomenit doar întâmplător aceste lucruri, fiindcă ele au legătură, veţi vedea, cu tot ce-am scris ieri şi cu ce scriu acum. Şi cu titlul de ieri.

Realism. A fost primarul Cătălin Cherecheş realist? Acum mai este realist? Adică, are el spirit practic, are simţul realităţii? În opinia mea, şi da, şi nu. Da, dar până-ntr-un punct. Sau, mai corect spus, a avut simţul realităţii până la un moment dat, până la un punct, cum spuneam. Atenţie!, mă refer aici, deocamdată, strict la primar, la Cherecheş-primarul, ca om care atunci când a fost ales de majoritatea băimărenilor, şi la „parţialele” din 2011, şi-n 2012, deşi oarecum surprins până şi el, a înţeles imediat ce se întâmplă: a priceput ce vor băimărenii, ce nu mai vor ei, ce încredere şi ce putere i-au acordat, cât optimism şi ce speranţe au cei care l-au votat, chiar şi cei care nu l-au votat, ce se aşteaptă de la el ca primar. A înţeles toate astea. Tot de realism ţine şi faptul că ştia foarte bine încă un lucru esenţial: că fără susţinerea Consiliului Local Baia Mare nu va putea face nimic concret şi important. În aceeaşi idee, ştia de multă vreme, nota bene, că va avea mare nevoie şi de susţinerea media sau, cel puţin, a majorităţii presei locale. Evident, pe principiile realismului, e vorba de relaţii corecte, fireşti, oficiale, legale, directe, deschise şi cum mai vreţi, atât cu consilierii municipali cât şi cu jurnaliştii. Tot de simţul realităţii trebuia neapărat legat şi factorul economic, unul extrem de important (poate cel mai important!), respectiv raporturile dintre primărie şi mediul de afaceri. Toate astea strict în interesul comunităţii, desigur. Ei bine, în acest întreg context realist, primarul şi echipa lui ştiau ce şi cum, au şi pornit la drum… şi-uite-aşa băimărenii au constatat încet-încet că oraşul devine mai curat, da, că Drusalul parcă-şi face mai bine treaba, da, că se repară drumuri şi poduri, da, că încep să apară locuri drăguţe de joacă pentru copii, da, că se îmbunătăţesc condiţiile în care cei de vârsta a treia îşi pot petrece timpul liber, da, că oraşul se umple de băncuţe, da, foarte bine, că apar noi şi moderne autobuze şi troleibuze, da, e bine şi era necesar; că sunt demarate lucrări de reamenajare în parcuri şi-n alte locaţii, că intră în vizorul edililor cazul pieţelor de alimente (nu discut aici despre scandalul declanşat, despre procesul recent pierdut de administaţia locală, despre cauzele din care – vezi nişte contracte mai vechi – s-a ajuns la o situaţie ridicolă!) ş.a.m.d. De fapt, erau necesare toate astea şi multe-multe altele, nimeni nu contestă acest lucru, nici nu se pune problema în acest mod, n-o fac nici eu. Dar aici intervine un cuvânt-cheie: priorităţi! Adică, ce este într-adevăr prioritate, ce cheltuieli se pot face, cât suportă bugetul local pentru a nu dezechilibra brutal balanţa venituri (taxe, impozite)-cheltuieli. Apoi e foarte important aspectul privind aducerea unor investitori, unde se pot face investiţii în parteneriat public privat etc., însă aici ajungem deja la partea într-adevăr cea mai importantă, mai grea şi mai delicată, şi anume chestiunile pur economico-financiare. Altfel spus, palierul care a fost şi este în cea mai mare suferinţă, fiind aproape complet neglijat de edili. Pentru că nu se poate, ca şi comunitate, să porneşti o sumedenie de cheltuieli mari, să te tot îndatorezi ca oraş, să lansezi (şi să comanzi) proiecte peste proiecte frumoase, unele chiar fanteziste, însă practic fără niciun plan economico-financiar serios. Apropo, din câte ştiu eu, Baia Mare este pe locul 24 în clasamentul datoriilor municipiilor reşedinţă de judeţ din România! Concluzia trageţi-o dv., cei care totuşi înţelegeţi că nu e defel de glumă cu astfel de datorii. Un municipiu reşedinţă de judeţ nu poate proceda să zicem ca o firmă privată care uneori îşi poate permite să practice „rostogolirea” datoriilor de la o bancă la alta.

Pragmatism. Aşadar, pornind de la aspectul realism, uşor-uşor am atins deja, vrem, nu vrem, ceea ce se numeşte pragmatism. De la gestionarea planurilor şi acţiunilor primăriei în colaborarea cu CL Baia Mare, trecând prin relaţiile de colaborare cu media şi ajungând la gestionarea banului public. Ei da, tot ce-am înşirat şi enumerat mai sus trebuie privit şi din punct de vedere strict pragmatic. Să explic ce vreau să scot în evidenţă şi să exemplific. S-au cumpărat autobuze, foarte bine. S-a făcut imediat mare tam-tam în media supusă, de parcă acestea nu doar s-ar fi cumpărat din bani publici, ci de parcă în Baia Mare şi-ar fi pornit activitatea o fabrică de autobuze cu proprietari-investitori aduşi de primărie! Şi atâţia fani de-ai primarului au fost atât de entuziasmaţi, atât de euforici, de parcă ei n-ar şti că orice primar, chiar dac-ar fi fost unul cu opt clase, ar fi putut face simplu acelaşi lucru. Sau, fiindcă oferta e foarte diversificată, poate că un alt primar ar fi cumpărat acele autobuze cu un preţ mult mai bun, nu? Păi de ce s-a ajuns să se afle că exact acelaşi tip şi-aceeaşi marcă de autobuz a costat cu mult mai puţin pentru Primăria Oradea? Ăsta e pragmatism? Nu, nu e, ba mai mult, dacă aşa stau lucrurile, atunci ori e prostie, ori mai grav, mai există şi ceva dubios în culisele achiziţiei. Fac aici o precizare: fiindcă acesta este un editorial în care încerc să expun doar nişte opinii argumentate, făcând o analiză generică asupra situaţiei, nu intru deloc în date concrete la niciun punct, nu e cazul. Dar fiţi siguri că m-am documentat mult şi serios pentru a înţelege fiecare aspect, respectiv pentru a-mi permite să scriu toate astea privind cazul în ansamblul lui. Un ansamblu în care punctul de inflexiune l-a constituit tocmai data de 18 iunie 2013, recte ce a fost înainte, cum s-a ajuns la episodul DNA şi ce este de-atunci încoace. Că tot am pomenit de DNA, aici din nou sunt necesare câteva sublinieri. Au spus-o şi alte persoane avizate, şi alţi ziarişti, o spun şi eu pe şleau: cei care au făcut descinderea în urmă cu un an, nu au venit la „plesneală”, nu au venit în ideea „avem nişte sesizări, vedem noi ce găsim, sigur tot găsim ceva”, ci au venit la sigur, ştiau exact unde şi ce anume să caute… de fapt să ia! Acest lucru s-a confirmat şi prin comunicatul de presă al DNA-ului, atât prin rapiditatea cu care a fost dat publicităţii (în aceeaşi zi!), cât mai ales prin claritatea şi exactitatea datelor. Şi spun asta în cunoştinţă de cauză.
Revenind la partea cu pragmatismul (primarului), probabil că tocmai un pragmatism exagerat, prost înţeles şi rău aplicat, a dus inclusiv la episodul 18 iunie. Fiindcă una e să faci demersurile legale necesare pentru anumite lucrări urgente, dar cu totul altceva e ca doar unele firme să aibă mereu „noroc”. Una e să ai relaţii profesionale bune cu presa, măcar şi cu o mare parte a presei, dar e cu totul altceva să încerci să faci ceea ce a făcut primarul: să controleze cât mai bine, cât mai „îndeaproape” şi cât mai multe instituţii media locale, mai ales pe cât mai mulţi dintre jurnaliştii experimentaţi, cu vechime în media şi foarte cunoscuţi opiniei publice. De altfel, chiar înainte de alegerile locale din 2012, tânărul şi naivul Cherecheş şi-a şi dezvăluit intenţiile legate de media locală, atenţie!, într-o discuţie privată (sic!) cu o persoană din Bucureşti, discuţie la o cafea într-un local select din Baia Mare; ba mai mult, respectivul lucra de multă vreme în presă, Cherecheş ştia foarte bine asta, însă nici prin cap nu-i trecea ce avea să se întâmple: aproape toată discuţia lor a fost înregistrată audio-video (sic!!!), iar la scurt timp totul a fost dat publicităţii, în mai 2012, sub titlul „Cătălin Cherecheş se crede Dumnezeu în Baia Mare!”. Iar mare parte din ceea ce spunea atunci, s-a şi concretizat în următoarele 10-12 luni… Una peste alta, cel puţin în prima jumătate a anului 2013 majoritatea instituţiilor media din Baia Mare, ba chiar la nivel de Maramureş, nu făceau decât să consemneze laudativ, mai discret sau penibil de evident, măreţele realizări ale deja celebrului primar. Şi exact la fel stăteau lucrurile şi în cazul CL Baia Mare, aproape la fel e şi astăzi, adică sub falsul pretext „aici nu contează culoarea politică, tot ce face un consilier face în interesul comunităţii” (foarte corect, dacă aşa ar sta lucrurile şi în realitate), CL Baia Mare a devenit aproape un fel de anexă a primăriei, cu marea majoritate a consilierilor deveniţi „muţi” şi „surzi”, toate fiind mereu perfecte, mai ales nenumăratele iniţiative şi propuneri de proiecte ale primarului. Şi pentru ca pragmatismul (a se citi praful aruncat în ochii opiniei publice) să fie pus cât mai eficient în aplicare, vreo trei, patru consilieri mai experimentaţi, mai versaţi, pun imediat lucrurile la punct atunci când e totuşi nevoie… pentru susţinerea propunerilor dinspre primărie. Prin urmare, încă o concluzie personală: municipiul Baia Mare este într-adevăr condus, deocamdată, de primarul Cherecheş, cu bune şi cu rele, dar numai de primar! Viceprimarii sunt practic inexistenţi, în primărie nu mişcă absolut nimic fără girul edilului-şef, consilierii locali fac doar figuraţie… Şi-aşa ne-am apropiat, iată, de aspectul Primar – cultul personalităţii.
Peter-Vasile CZOMPA

P.S.: Am rămas dator cititorilor cu câteva precizări şi explicaţii, motiv pentru care voi continua demersul meu editorialistic pe acest subiect. Indiferent de câtă lume apreciază rândurile mele şi indiferent de câtă lume este sau va fi deranjată de opiniile mele ca vechi ziarist, başca băimărean get-beget.

ArticoleRecomandate

Lasă un comentariu

Recomandari din RubricaEditoriale