Primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, declarat incompatibil

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Vasile Coman, actual primar și fost consilier local al orașului Vișeu de Sus.
În perioada exercitării mandatului 2008 – 2012 de consilier local, S.C. Conrep S.A., S.C. R.G. Holz Company S.R.L. și S.C. Marwood International S.R.L. (societăți comerciale în cadrul cărora persoana evaluată și soția sa dețineau funcții și calități) au încheiat 21 contracte comerciale de lucrări (construcții) și de furnizare produse (achiziții directe) atât cu Primăria orașului Vișeu de Sus, județul Maramureș, cât și cu instituții subordonate acesteia, în temeiul cărora aceste societăți comerciale au încasat suma totală de 4.546.085,90 Lei, încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Vasile Coman a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Vasile Coman nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Mațională de Integritate

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole