Proiect cultural Repedea: Maramureşul istoric, recreat prin istorii personale

În perioada 15 august – 15 noiembrie 2012, în comuna Repedea se va derula proiectul „Maramureşul istoric recreat prin istorii personale”. Solicitantul şi aplicantul proiectului este Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Bucureşti, în parteneriat cu Căminul Cultural Repedea şi Fundaţia pentru Meşteşuguri.

Potrivit datelor furnizate de directorul Căminului Cultural Repedea Vasile Popovici, proiectul presupune realizarea a două ateliere interdisciplinare, cu 30 de tineri din zona Valea Ruscovei. Scopul atelierelor este acela de a-i informa pe aceştia asupra metodelor de cercetare specifice istoriei orale şi de a le prezenta principiile de compoziţie în fotografie, pentru ca ei să realizeze scurte interviuri despre istoriile personale ale celor mai vârstnici şi mai influenţi membrii ai comunităţii.

„În urma atelierelor vor fi alcătuite 15 echipe, formate din câte doi membri: un fotograf şi un tânăr cercetător. Aceştia vor culege împreună cel puţin 20 de istorii personale, relevante pentru viaţa comunităţii, povestite de cele mai în vârstă persoane din zona Valea Ruscovei (obiceiuri şi credinţe populare, interferenţa culturiilor etnice, existenţa în timpul războiului, perioada comunistă etc.). Poveştile vor fi însoţite de fotografii reprezentative pentru fiecare dintre ele.

Materialul obţinut (fotografiile şi întâmplările culese — trecute printr-un proces de narativizare) va constitui premisa unei expoziţii tematice, care va încerca să plaseze istoriile personale în contextul cursului istoric al secolului XX, ce a influenţat viaţa comunităţii. Expoziţia va fi organizată în spaţiul căminului cultural Repedea (judeţul Maramureş) şi itinerată la Bucureşti, în sediul CPPC, pentru o mai mare vizibilitate. Cele mai reuşite reportaje vor fi postate online, pe blog-ul proiectului şi pe paginile de Facebook şi Twiter special create”, a mai menţionat Popovici.

Atelierele vor avea o puternică componentă practică, utilizând abilităţile tinerilor de a mânui echipamentele fotografice şi audio, dar şi o dimensiune de interactivitate, sporită de implicarea lor în actualizarea informaţiilor despre proiect pe blog şi de realizarea reportajelor lucrând în echipă.

Metodele interactive testate în cadrul atelierelor (bazate pe storytelling, joc didactic, analiză, dezbatere) vor constitui o alternativă dinamică de a concepe diverse activităţi de educaţie culturală, propusă şi altor organizaţii culturale, în realizarea propriilor proiecte. Prezentarea lor se va găsi de asemenea pe blogul proiectului.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole