Ralf Krautkrämer, consulul Republicii Federale Germania la Timișoara, pentru prima dată în Maramureș

Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara a efectuat o vizită de lucru în Maramureș, stabilind o întâlnire cu oficialii județului în cabinetul președintelui Consiliului Județean, Gabriel Zetea. La discuții au participat prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan și vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș. Excelența Sa a precizat că, deși activează în diplomație de 35 de ani, în România a ajuns doar în luna august a anului în curs, iar în Maramureș se află pentru prima dată, scopul vizitei fiind acela de a cunoaște reprezentanții administrației locale și a discuta despre posibilitățile încheierii unor parteneriate economice sau culturale.

”Mă aflu pentru prima dată în județul Maramureș, fiind într-un periplu de șase zile prin țară, în special în comunitățile unde trăiesc etnici germani sau unde există elevi care studiază limba germană în mai multe instituții de învățământ. Sunt de puțin timp în România și mă bucur să am o jurisdicție atât de frumoasă, care se întinde de la sud de Dunăre până la granița cu Ucraina. Una dintre componentele serviciului meu este colaborarea în domeniul economic, un aspect foarte important pentru noi. Dorim să colaborăm și în domeniul cultural și, nu în ultimul rând, ne dorim o bună relație cu minoritatea germană pe care o percepem ca o punte de legătură extraordinară. Am avut deja o primă vizită la Reșița, joi am ajuns la Zalău, iar vineri în Maramureș. Aici voi mai petrece cel puțin o zi, deoarece îmi doresc să vizitez bisericile de lemn și alte obiective turistice importante ale zonei. Am găsit deschidere în Maramureș și cred că investitorii germani ar fi interesați să vină aici și implementeze proiecte de succes”, a arătat Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Diplomatul german a arătat că va oferi câte o diplomă elevilor maramureșeni care s-au dovedit pasionați de limba germană și care au obținut rezultate de excepție la diferite concursuri naționale desfășurate în acest domeniu.

Prefectul județului, Vasile Moldovan a prezentat o statistică a elevilor din Maramureș care studiază în limba germană ca limbă maternă, dar și a instituțiilor de învățământ care au în programa școlară predarea limbii germane ca limbă străină. Acesta a mai arătat că foarte multe firme germane au deschis afaceri de succes în Maramureș, dar a vorbit și despre țipțerii de pe Valea Vișeului, o comunitate aparte care trăiește în armonie deplină cu locuitorii zonei.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș a amintit și de vizita efectuată recent în județul nostru de eurodeputatul Constanze Krehl, coordonatorul Grupului Socialiștilor în Comisia REGI din Parlamentul European, care a arătat că va face demersuri pentru ca Maramureșul să se înfrățească cu o comunitate din Republica Federală Germania. Consulul Ralf Krautkrämer s-a arătat încântat de această idee și a promis să acorde întreg sprijinul pentru realizarea unui astfel de parteneriat. Acesta a subliniat faptul că regiunea din care provine, Mainz, are un interes crescut pentru România.

În discuțiile purtate, vicepreședintele Consiliului Județean a subliniat faptul că înfrățirile între două regiuni deschid experiențe economice și culturale, iar rezultatul unor asemenea parteneriate este vizibil în creșterea și dezvoltarea relațiilor bilaterale pentru statele înfrățite. ”Puteți vedea, în aceste zile pe care le petreceți în Maramureș, frumusețile și unicitatea județului nostru. Maramureșul este recunoscut pentru locurile sale spectaculoase, pentru ospitalitatea locuitorilor, pentru tradițiile și portul popular, unice în lume. Sperăm într-o colaborare frumoasă și fructuoasă cu Republica Federală Germania”, a conchis vicepreședintele CJ Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

Diplomatul german a fost invitat, tot în dimineața zilei de vineri, la prezentarea unei piese de teatru în limba germană, pusă în scenă de elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Baia Mare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole