Șase indieni, decoperiți de polițiștii de frontieră în gara din Săcel

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au predat autorităților de frontieră din Ucraina, șase cetățeni indieni, opriți din drumul lor ilegal spre Spațiul Schengen.

În data de 14 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, jud. Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale, în zona de competență. Astfel, la sesizarea polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Săliștea de Sus, în gara localității de frontieră Săcel, au fost depistați șase cetățeni de origine afro-asiatică.

Deoarece cele șase persoane, nu dețineau acte de identitatea asupra lor și nu vorbeau limba română, polițiștii de frontieră au luat măsura conducerii acestora la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani. Aceștia au declarat că își doresc să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen.

Conform acordului de readmisie, cei șase cetățeni indieni, au fost preluați, ieri, 15 august a.c., de autoritățile de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole