Scandal în Consiliul Judeţean pe tema SC Drumuri şi Poduri

Şedinţă cu scântei astăzi, 18 noiembrie, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş.

Toate atacurile verbale lansate în cadrul şedinţei au plecat de la un raport al Direcţiei Tehnice din cadrul CJ MM, raport care trebuia să fie făcut public mai demult, nu acum în prag de iarnă.

Mircea Man s-a arătat extrem de nemulţumit de acest raport, raport din care s-ar putea înţelege ca SC Drumuri şi Poduri Maramureş nu este capabilă să se ocupe de deszăpezirea drumurilor judeţene.

Potrivit raportului buclucaş, cei de la Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş au constatat că cei de la Drumuri şi Poduri au făcut lucrări de mântuială, nerespectând procedurile cerute de lege.

În raport se arată cât se poate de clar că cei de la Drumuri şi Poduri nu au „respectat tehnologiile de execuţie pentru lucrările de plombare atât la cald, cât şi la rece, care prevăd printre altele decaparea suprafeţei degradate, nefiind identificate în teren poligonalizări prin tăiere ale acestora şi asigurarea aderenţei stratului suport, curăţarea suprafeţei decapate (plombele cu mixtură asfaltică au fost executate pe asfaltul degradat vechi sau pe gropile existente care conţin resturi de materiale precum pietriş, nisip sau pământ), respectiv amorsarea suprafeţelor decapate, această amorsare fiind executată doar perimetral, neasigurându-se conclucrarea stratului suport cu cel aşternut.

Toate acestea în contextul în care SC Drumuri şi Poduri trăieşte in principal datorită suportului venit din partea Consiliului Judeţean.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole