Scandal produs pe strada Electrolizei din Baia Mare, aplanat de jandarmi

Echipajele de jandarmerie aflate în executarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Baia Mare în acest început de lună, au fost solicitate să intervină în situaţii de tulburare a ordinii publice, unde au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale conform prevederile legale.
Sâmbătă, 01 iulie a.c., în jurul orei 00:15, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pe strada Electrolizei din Baia Mare, pentru faptul că doi bărbaţi din Baia Mare, unul în vârstă de 37 de ani iar celălalt de 48 de ani, împreună cu o femeie în vârsta de 45 de ani, cu domiciliul în Baia Mare, tulburau ordinea publică şi liniştea locatarilor din acea zonă prin strigăte şi larmă, ascultau muzică la intensitate mare şi consumau băuturi alcoolice. La solicitarea jandarmilor de a se legitima, cele trei persoane au refuzat în mod repetat acest lucru iar unul dintre bărbaţi a adresat injurii persoanelor care erau prezente în acel loc. Pentru aceste fapte, celor trei li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amenzi.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole