Se pun bazele unor colaborări în domeniul comercial între Maramureș și Orientul Mijlociu Reviewed by CD on . Luni, 17 octombrie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc o primă întâlnire între prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, și dr. Raad Luni, 17 octombrie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc o primă întâlnire între prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, și dr. Raad Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Se pun bazele unor colaborări în domeniul comercial între Maramureș și Orientul Mijlociu

Se pun bazele unor colaborări în domeniul comercial între Maramureș și Orientul Mijlociu

Se pun bazele unor colaborări în domeniul comercial între Maramureș și Orientul Mijlociu

Luni, 17 octombrie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc o primă întâlnire între prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, și dr. Raad Al-Zaidi, din Irak, o persoană influentă în Orientul Mijlociu, care, prin activitatea sa, promovează Maramureșul și România în zonă. La întâlnire au luat parte, de asemenea, Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, consilierul județean Cristian Anghel, iar din partea Asociației Nord pentru Cooperare și Integrare, Emanuel Peterliceanu (președinte) și Alexandru Peterliceanu. Scopul acestui prim contact este stabilirea unor relații comerciale între Maramureș și Orientul Mijlociu.
Din cele declarate de dr. Raad Al-Zaidi rezultă că în zona pe care o reprezintă ar fi necesară implicarea unor companii de forare, a unor firme de construcții sau din domeniul electric. Pe de altă parte, Instituția Prefectului a solicitat tuturor primăriilor din județul Maramureș să identifice terenurile pe care s-ar putea face investiții. Într-o primă fază urmează să se încheie parteneriate între Consiliul Județean Maramureș și guvernoratele interesate din Orientul Mijlociu, iar apoi se vor organiza întâlniri cu mediul de afaceri.
Dr. Raad Al-Zaidi a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, iar în prezent este directorul general al Departamentului Veteranilor din cadrul Ministerului Apărării din Irak.

CJ MARAMUREȘ

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus