Secretarul de Stat în cadrul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în vizită la centrele sociale din Baia Mare

Luni, 24 aprilie 2017, prefectul judetului Maramures, Sebastian Mihai Luput, alaturi de Secretarul de Stat in cadrul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, Ilie Dinca, subprefectul judetului Maramures- Gavris Ardelean, directorul general al Serviciului Public de Asistenta Sociala Baia Mare- Bogdan Gavra, inspectorul pe problemele romilor din cadrul Institutiei Prefectului- Judetul Maramures- Cristina Moldovan si reprezentanti ai Fundatiei Hope and Home for Children, au avut o intalnire de lucru cu tema incluziunii sociale a romilor. Subiectul principal dezbatut a fost cu privire la spatial de locuit al cetatenilor de etnie roma, si anume zonele Craica, Pirita, Ferneziu si Cartierul Ponorata din comuna Coroieni.
Participantii la aceasta intalnire s-au aratat foarte preocupati de aceasta problema cu care se confrunta comunitatile de romi din zonele mai sus amintite si doresc gasirea unor solutii viabile prin atragerea de fonduri europene nerambursabile.
Dupa finalul intalnirii desfasurate la sediul Institutiei Prefectului- Judetul Maramures, cei prezenti la sedinta, au vizitat Centrul Social Multifunctional Romani, Centrul de Reabilitare Sociala pentru Copii aflati in Situatii de Risc si Centrul de Tranzit, Asistenta si Consiliere Baia Mare.
Primele doua centre, au fost infiintate prin accesarea fondurilor europene de Serviciul Public de Asistenta Sociala Baia Mare, iar cel din urma, de catre Fundatia Hope and Home for Children Romania, in parteneriat cu SPAS Baia Mare.
Urmare a intalnirii si vizitei efectuate la cele trei centre sociale, Secretarul de Stat, Ilie Dinca, a mentionat ca va intocmi un buletin informativ in care vor fi prezentate atat centrele sociale multifunctionale din municipiul Baia Mare, cat si activitatile derulate in cadrul acestora. Acest buletin se doreste a fi un Ghid de bune practici si pentru celelalte judete din Romania.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole