Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, sărbătoriți azi

Luna ianuarie se încheie cu o mare sărbătoare. Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Cei trei mari sfinţi ai Bisericii au trăit în secolul al IV-lea. Acești teologi sunt prăznuiți și separat, însă, pentru a arăta unitatea de învățătură, Biserica a rânduit și o zi de prăznuire comună.

În fiecare an, pe 30 ianuarie, sunt prăznuiți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Deși Biserica i-a pomenit separat în luna ianuarie, pe Sfântul Vasile – 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie – 25 ianuarie și pe Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt prăznuiți împreună pe 30 ianuarie. Ei au trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul celui următor iar fiecare dintre ei a avut o contribuție esențială la teologia creștină, fiind numiți “Protectori ai învățământului teologic”.
Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credinţe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deţinut şi înalta treaptă a arhieriei. La 30 ianuarie, toate instituţiile de învăţământ teologic din ţară îşi sărbătoresc patronii, pentru că Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt consideraţi, pe drept, întemeietorii teologiei şi învăţământului creştin la nivel academic.
Despre Sfinții Trei Ierarhi, se spune că au fost dăruiți cu înţelepciune, ei au explicat poporului binecredincios învăţătura Sfintei Scripturi, cum nimeni nu a reuşit până la ei, dar nici după ei. Ei au învăţat poporul prin scrieri şi cuvântări pline de înţelepciune şi dragoste. Unele dintre cele mai cunoscute icoane ale Sfinților Trei Ierarhi din Grecia, se află, în prezent, în Muzeul Bizantin și Creștin din Atena și în Muzeul Bizantin din Veria.

Obiceiuri şi superstiţii

În credinţa populară, cei trei ierarhi erau trei doctori vindecători de boli. Se spune că, în această zi trebuie să dăm o lumânare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată. În multe zone, familiile îi consideră pe cei Trei Ierarhi, patroni ai casei, se face colivă iar oamenii merg la biserică. Pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, în această zi nu se lucrează. Se face praznic în memoria celor trecuți în neființă. Sărbătoarea se ţine pentru sorocul fetelor şi pentru a-i apăra de boli şi durere pe toţi ai casei.
De altfel, fetele fac „vrăji” pentru a li se arăta ursitul, nu lucrează şi mănâncă doar pâine şi sare. Se crede că în această zi încolţeşte sub zăpadă grâul care a rămas neâncolţit din toamnă. În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Andreea Pocol

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole