Stagiarii din Programul de Internship al Guvernului au terminat pregătirea la Prefectura Maramureș

La Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediția 2017, organizat la nivelul Județului Maramureș și derulat la Instituția Prefectului-Județul Maramureș au participat șapte stagiari, tineri care și-au consolidat competențele și abilitățile specifice activității instituției. Programul s-a derulat în perioada 24 iulie – 22 septembrie a.c., iar internii și-au desfășurat activitatea în toate serviciile din cadrul instituției, au participat la întâlniri, discuții, dezbateri și s-au familiarizat cu procedeele și actele administrației publice centrale, județene și locale gestionate de Instituția – Prefectului Județul Maramureș, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și actele normative care îi reglementează activitatea.
Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”Astăzi nu se încheie de fapt un program, ne-am întâlnit pentru a vă mulțumi pentru implicare și a vă felicita pentru activitatea desfășurată, să vă spunem că dumneavoastră sunteți cei care veți performa administrația publică locală și că vă ateptăm să ne fiți colegi, să faceți parte din colectivul instituției noastre. Sunteți tineri, ați văzut deja cum își desfășoară activitatea funcționarii publici, consilieri locali. conducerea primăriei, consilierii județeni, conducerea județului, atribuțiile pe care le au prefectul și subprefectul în teritoriu. Dincolo de activitatea zilnică ați interferat, comunicat și socializat cu oameni care lucrează în diverse domenii de activitate, ați fost tratați ca și egalii noștri. V-ați adaptat la cerințele și exigențele unui post din administrația publică locală, știți ce înseamnă a fi funcționar public, știți cum să vă integrați în colectiv și să dobândiți experiență. Meritați pe deplin să vă desfășurați activitatea în administrație, mai avem multe de realizat și vă invit să participați la implementarea de proiecte pentru actul de guvernare”.
La ceremonia de încheiere a programului, stagiarii au primit certificate semnate de către Secretarul general al Guvernului și prefectul de Maramureș, în semn d apreciere și recunoștință pentru dovada de spirit civic, inițiativă ți interes în vederea îmbunătățirii programului de guvernare, adeverințe, și cadouri din partea prefectului și subprefectului de Maramureș.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole