Tăieri ilegale de arbori constatate de poliţişti în acţiunea Scutul Pădurii

În baza Planului de acţiune Scutul Pădurii, ieri-28 ianuarie, poliţiştii postului comunal Vişeu de Jos, cei ai Secţiei 4 Poliţie Leordina împreună cu angajaţi din cadrul Ocolul Silvic Vişeu au organizat şi desfăşurat o acţiune în locul numit Dealul Mocirii – zona Valea Drăguiasa, de pe raza comunei Vişeu de Jos.

În pădurea de răşinoase, specia molid, proprietatea lui Ion C., de 44 de ani, din localitate, au fost identificate 14 cioate care nu prezentau urme de marcare, materialul lemnos rezultat prin tăierea ilegală fiind transportat de la faţa locului. Volumul arborilor rezultaţi este de aproape 7 mc, cu o valoare de peste 700 lei. În urma măsurilor întreprinse a fost identificat autorul faptei în persoana proprietarului care şi-a recunoscut fapta, motivând că parcela de pădure îi aparţine, fiind moştenire de la părinţi. Cercetările continuă faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori.

Tot ieri, la ora 13.00 poliţiştii postului comunal de poliţie Călineşti au fost sesizaţi, prin plângere, de către Ileana C., de 65 ani, din Călineşti că, în data de 18.01.2013 doi bărbaţi din localitate s-au deplasat în locul numit “Luncă” din hotarul comunei Călineşti unde, din proprietatea ei, au tăiat mai mulţi arbori verzi şi nemarcaţi, de esenţă mesteacăn şi arin, pe care i-au transportat la domiciliul lor, cu căruţa. Faţă de Ioan O., de 57 ani şi Vasile C., de 40 ani, ambii din Călineşti, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori. Prejudiciul urmează să fie stabili de Ocolul Silvic Mara.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole