Tentativă de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, dejucată de o băimăreancă de 72 de ani

Încercările de înşelăciune prin metoda „Accidentul” capătă o nouă formă. Ieri după-amiază, o băimăreancă în vârstă de 72 de ani a sesizat poliţia că a fost sunată pe telefonul fix şi anunţată că fiul ei a fost rănit într-un atentat la Chicago şi are nevoie urgentă de 11000 de dolari pentru efectuarea transplantului de plămâni. Femeia a dat dovadă de luciditate şi i-a transmis apelantului că îi dă banii doar în prezenţa unui poliţist. În acel moment persoana de la celălalt capăt al firului a închis telefonul iar femeia, care şi-a dat seama că a fost pe cale să fie înşelată, a sesizat poliţia.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole