TOTUL PENTRU MARAMUREŞ Vasile Blaga şi Ioan Oltean susţin candidaţii maramureşeni ai Uniunii Pentru Maramureş (VIDEO)

“Mircea Man priveşte spre binele maramureşenilor”, a spus cu convingere Vasile Blaga.

Forţă, Demnitate, Unitate şi Convingere. Asta au arătat candidaţii Uniunii Pentru Maramureş (PDL + UNPR) pentru Consiliului Judeţean, primării şi consilii locale la evenimentul de lansare. Acesta a avut loc joi, 17 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, în faţa unui public extrem de numeros.

Pe lângă membrii celor două partide, simpatizanţi din toate localităţile judeţului, parlamentari, la eveniment au onorat cu prezenţa personalităţi marcante ale PDL: Vasile Blaga – preşedintele Senatului României, coordonator al campaniei PDL la nivel naţional, şi Ioan Oltean – vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, secretar general al PDL.

“Avem nevoie de primarii care au pus umărul la dezvoltarea Maramureşului. Avem nevoie de oamenii gospodari care au ştiut să atragă pentru judeţ fonduri europene şi să contribuie la prosperitatea comunităţilor locale. Dragi maramureşeni, munca de preşedinte al Consiliului Judeţean se face printre oameni, în mijlocul comunităţilor din judeţ, la biroul preşedintelui, la ministere.

Candidez pentru un nou mandat de preşedinte pentru a mă pune în slujba maramureşenilor, cu respect şi demnitate. Candidez pentru ca maramureşenii să aibă certitudinea că toate proiectele începute vor fi duse la bun sfârşit.

Votul dumneavoastră va certifica munca mea de până acum în folosul maramureşenilor şi va transmite o şi mai mare responsabilitate înspre mine pentru ca, în cel de-al doilea mandat al meu de preşedinte, să-mi continui munca şi obiectivele pentru Maramureş. Doamne ajută şi Victorie”, a spus Mircea Man în faţa celor prezenţi.

Vasile Blaga, cu forţa şi tăria ce-i sunt caracteristice, a făcut apel la unitatea Partidului Democrat Liberal în această perioadă în care “unii au încercat să-l destructureze”. Totodată, a apreciat eforturile reale pe care Mircea Man le-a făcut în ultimii 4 ani pentru prosperitatea Maramureşului.

“Am venit cu toată deschiderea spre Maramureş, deoarece cunosc demersurile neobosite pe care Mircea Man le-a făcut pentru dezvoltarea comunităţilor locale, pentru atragerea a cât mai multe investiţii şi proiecte majore pentru Maramureş.

Mircea Man priveşte spre binele Maramureşului şi ajută primarii. Asta trebuie să vadă şi să ştie maramureşenii. Mircea Man este om în primul rând, un om care a luptat pentru proiectele ce au fost şi sunt derulate în judeţ. Dragi maramureşeni, fruntea sus, Doamne ajută, Mircea preşedinte”, a spus Vasile Blaga.

La rândul său, Ioan Oltean a subliniat:
„Uitându-mă la activitatea despre care Mircea Man a vorbit aici şi cunoscând eforturile pe care le-a făcut în toţi aceşti ani pentru Maramureş, nu am nici o îndoială că va câştiga. Este un om apreciat de oameni, este un om cu credinţă, apropiat de biserică şi Dumnezeu. Sunt absolut convins că, în 10 iunie, maramureşenii vor ştii să-şi aleagă corect adevăraţii oameni”.

 

Simina Molnar

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole