Traian Rad Tăut (preşed. exec. Ştiinţa Explorări): „Sper să facem un joc bun cu Tomis, care este cea mai bună echipă din ţară”

Mâine de la ora 17, Ştiinţa Explorări Baia Mare va juca pe teren propriu cu Tomis Constanţa, în prima manşă din 16-imile Challenge Cup la volei masculin.

Preşedintele executiv al clubului băimărean, Traian Rad Taut, mizează pe aportul suporterilor la acest meci, şi speră ca voleibliştii de la Ştiinţa Explorări să facă un joc bun:

„Va fi un meci greu şi sper ca suporterii să vină la sală în număr cât mai mare, să ne susţină. Am încredere în băieţi şi mi-ar plăcea ca soarta calificării în turul următor, să se decidă la Constanţa, în urma disputării setului de aur. Consider că Tomis este cea mai bună echipă din România la ora actuală, chiar dacă momentan este pe locul 2 în clasament.”

Intrarea spectatorilor la meciul Ştiinţa Explorări – Tomis Constanţa va fi liberă.

Marius Cîmpian

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole