Un pod peste Iza la Bârsana și Monumentul Martirilor de la Moisei, în atenția prefectului

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian a efectuat marţi 17 septembrie 2013 o vizită de lucru în Bârsana şi Moisei. Vizita a avut în vedere doua aspecte foarte importante pentru comunităţile din cele două localităţi.

La Bârsana este necesară construirea unui pod peste Valea Izei, mai multe familii fiind izolate în acest moment. Alături de prefectul Anton Rohian, la faţa locului s-au aflat viceprimarul comunei Bârsana Teodor Ştefanca, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, ing. Dorel Canta şi Stelian Ivaşcu inginer şef al S.G.A Maramureş. Cu această ocazie, s-a încercat identificarea locaţiei în vederea realizării unui pod peste Valea Izei, care să facă legătura între un cătun de 64 de case şi aproape jumătate din suprafaţa agricolă a Bârsanei, de centrul comunei. Cei prezenţi au analizat câteva locaţii unde s-ar putea face investiţia, urmând ca săptămâna viitoare să fie luată o decizie în acest sens.
Menţionăm că la ora actuală, în zonă se circulă pe o punte pietonală improvizată ce se află în apropierea Mănăstirii Bârsana. Prefectul Anton Rohian a dat asigurări că va purta discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Zamfir Ciceu în vederea alocării fondurilor necesare realizării investiţiei.
Tot în cursul zilei de marţi, prefectul Anton Rohian a fost prezent la Moisei pentru a analiza stadiul lucrărilor la Monumentul Martirilor din localitate. Alături de primarul comunei Toader Şteţcu, domnia sa a stabilit măsurile care trebuie luate în vederea finalizării lucrărilor până la mijlocul lunii octombrie 2013.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole