Urmărire pe străzile din Baia Mare, pentru prinderea unui „șofer” care nu a oprit la semnalele polițiștilor

Un băimărean a încercat să se sustragă controlului poliţiştilor: azi noapte, în jurul orei 00.40, poliţiştii care acţionau pe raza municipiului Baia Mare au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Bucureşti. În încercarea de a se sustrage controlului, cel de la volan şi-a continuat deplasarea până în Piaţa Păcii, unde a fost prins de poliţişti. În urma verificării documentelor, poliţiştii au constatat că la volan se afla un băimărean în vârstă de 35 de ani, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a relevat că băimăreanul avea o concentraţie alcoolică de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Băimăreanul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole