Vegetaţia abundentă de pe malul Săsarului poate genera inundaţii serioase

Jungla de pe malul Săsarului ia proporţii considerabile. Vegetaţia a crescut atât de mult încât a ajuns în albia râului, iar crengile sunt atât de mari încât pare că s-a format o adevărată pădure. Din păcate, chiar dacă este ornamentală, această situaţie începe să prezinte un risc în cazul unor creşteri ale debitului apei din râu.

În zona podului de pe strada Podul Viilor, situaţia este neschimbată de cel puţin un an, ca şi pe podul de pe strada Industriei. „Există riscul ca materialele aduse în aval, materiale lemnoase ori de altă natură, să fie reţinute în vegetaţie, ceea ce ar putea duce la creşterea semnificatvă debitului ori chiar inundaţii. Pe de altă parte materialele reţinute în vegetaţie pot să blocheze canalizarea”, a precizat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. El a mai arătat că responsabilitatea defrişării malurilor este a Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureş.

Responsabilii însă dau asigurări că zona va fi curăţată, şi că imediat ce vremea permite, lurările de defrişare vor fi demarate. „În zonele respective au fost făcute lucrări de investiţii care încă sunt în derulare. În zona malurilor, constructorul a executat batardouri (diguri, n.r.) care au fost folosite ca drumuri de acces pentru transportarea materialelor necesare”, a explicat Ioan :chiopu din cadrul SGA. Acesta a mai arătat că instituţia este responsabilă de defrişarea, decolmatarea, recalibrarea albiilor, dar şi întreţinerea lucrărilor de investiţii care sunt în proprietatea Apelor Române. „Lucrările fiind în derulare, aceste opraţiuni vor demara imediat ce va fi posibil”, a spus el. „Conform legii, de curăţarea albiilor se ocupă primăria”, a mai precizat reprezentantul SGA.
Gheorghe Taloş, directorul recent numit al instituţiei, spune că a existat un protocol cu primăria prin care SGA a intervenit cu utilajele, iar primăria a contribuit cu carburantul necesar şi aceste lucrări au fost efectuate pe tronsonul cuprins între podul de pe strada Culturii şi cel de la spitalul judeţean.

În cursl anului trecut, vegetaţia crescută excesiv în aceleaşi zone ale celor două poduri a mai fost semnalată în presă. La un ment dat, „jungla” chiar a fost populată de o raţă cu câţiva boboci care şi-au găsit acolo un loc primitor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole