Vezi rezultatele CN de Orientare pe Schiuri desfășurate în stațiunea Izvoare

În perioada 29 ianuarie – 1 februarie în staţiunea Izvoare s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Orientare pe Schiuri în probele de sprint, medie distanţă, lungă distanţă şi ştafetă. Competiţia a fost organizată de Federaţia Romană de Orientare în parteneriat cu clubul sportiv Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare şi s-a adresat tuturor categoriilor de vârstă. Peste 100 de concurenţi de la cluburile de profil din ţară au ţinut să ia startul la aceste întreceri la care organizatorii au pus la bătaie medalii pentru primii trei clasaţi, iar pentru învingători tricouri de campioni.
În cele 4 zile de concurs vremea a diferit de la o zi la alta, de la soare puternic şi temperaturi plăcute, până la viscol şi ninsoare, care a afectat şi timpii de deplasare al concurenţilor. Astfel în timpul probei de ştafetă viscolul a făcut ca unele ştafete să nu poată termina întrecerea (mai ales în cadrul categoriilor mici, de exemplu unei tinere concurente harta de concurs i-a fost luata de vânt), sau zăpada depusă peste noapte a acoperit parţial urmele bătute de organizatori, aici fiind dezavantajaţi cei care au luat startul primii în timpul probei de Lungă Distanţă, deoarece au fost nevoiţi să bată urme.
În urma celor 4 zile de concurs, au fost declaraţi campioni naţionali următorii:
Sprint:
MF 14 Cătană Alexandru (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare) şi Teca Alina (Palatul Copiilor Miercurea Ciuc)
MF18 Ţânţar Mihai (CSU Craiova) şi Culcean Roxana (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare)
MF21 Csucs Klaus (VSK Miercurea Ciuc) şi Anghel Andra (CSU Craiova)
MF40 Raduly Robert (VSK Miercurea Ciuc) şi Laza Ileana (CSS Baia Sprie)

Medie distanţă:
MF16 Biro Alexandru (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare) şi Tamaş Denisa (Spria Baia Sprie)
MF18 Minoiu Emi (CSU Craiova) şi Habina Daiana (CSS Baia Sprie)
MF20 Ţânţar Mihai (CSU Craiova) şi Sebestin Claudia (VSK Miercurea Ciuc)
MF21 Sebestyen Istvan (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare) şi Anghel Andra (CSU Craiova)
M45 Szasz Janos (VSK Miercurea Ciuc)

Lungă Distanţă
MF14 Peleş Vlad (Palatul Copiilor Miercurea Ciuc) şi Erli Andreea (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare)
MF16 Biro Alexandru şi Tecar Denisa ( ambii Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare)
MF18 Rob Claudiu şi Habina Daiana (ambii CSS Baia Sprie)
MF 20 Ţânţar Mihai (CSU Craiova) şi Tetisan Anca (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare)
MF21 Suciu Simion (VSK Miercurea Ciuc) şi Anghel Andra (CSU Craiova)
MF45 Dinu Gheorghe (CSU Braşov) şi Balint Ildiko (Maratin Baia Mare)

Ştafeta
M14 Palatul Copiilor Miercurea Ciuc (Suciu Eduard, Teca Alina, Peleş Vlad)
M18 Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare (Constantin Cristian, Tampa Paul, Biro Alexandru)
F18 Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare (Tecar Denişa, Rus Dora, Culcean Roxana)
M21 VSK Miercurea Ciuc (Szep Zoltan, Suciu Simion, Csucs Klaus)
F21 CSU Craiova (Piringiu Marinela, Minoiu Veronica, Anghel Andra)

În concursul naţional al copiilor MF12 au ieşit învingători Bilibok Aron (Palatul Copiilor Miercurea Ciuc) şi Manu Andreea (Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare), iar în categoria Open Dicso Alexandra (Star Team Baia Mare).

Decernarea trofeelor a fost efectuată de domnul Dinu Gheorghe, care a felicitat învingătorii şi a ţinut să mulţumească clubului organizator şi preşedintelui CS Electro Sistem Baia Mare, domnul ing. Blasko Ştefan pentru sprijinul acordat în organizarea competiţiei.

Cu toate condiţiile meteo vitrege, concurenţii dar şi spectatorii veniţi în vizită în staţiune s-au putut bucura de un concurs frumos, apreciat de cei prezenţi. Acest concurs a fost şi o bună propaganda pentru această ramură sportivă, deoarece unii spectatori au declarat că nu credeau că în acest sport se depun asemenea eforturi fizice şi şi-au exprimat admiraţia faţă de concurenţii orientaristi. Însă pentru a se ajunge la acest rezultat merita amintit şi efortul mare depus de echipa de arbitrii condusă de Liviu Ţânţar, care a fost ajutat de Grigor Costan, Nicu Gheorghe, Indrecan Ionuţ, Sandor Teofil, Fârte Cătălin, Pop Samir, Caosan Titel. Se mai aduc mulţumiri şi arbitrilor Pop Mircea, Ghisa Petru, Caosan Apetrii Niculina, Manu Rodica, precum şi echipei de intervenţie şi salvare canină (condusă de Pop Samir), cea care a asigurat asistenta medicală la acest concurs.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole