Volum de poezie lansat de un jandarm maramureșean

Duminică, 28 iulie a.c., în localitatea Chiuzbaia din judeţul Maramureş, Vasile Bele, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul”Maramureş și-a lansat volumul ,, Poezii din Fisculaş”, Editura Contraste Culturale, 2019. Poeziile sunt scrise cu sufletul și încadrate foarte frumos în volum, sunt adevărate bijuterii ale liricii populare românești izvorâte din adâncul inimii și pun în evidență viața tradițională.
Printre invitații de marcă sosiți în vatra satului Chiuzbaia a fost și preotul militar doctor Achim Daniel din cadrul Jandarmerie Maramureş. Cei peste 200 de participanți chiuzbăieni, și nu numai, poeți, prozatori, folcloriști sau profesori ai școlii romanești au avut parte de numeroase surprize alături de volumul amintit. Susținătorii și admiratorii poetului jandarm, absolvent al Universității de Nord, Facultatea de Litere, din Baia Mare, specializarea romană-etnologie, au apreciat întreaga activitate desfășurată în tărâm cultural dar și activitatea acestuia în cadrul Jandarmeriei Maramureş, rostind cuvinte de laudă și apreciere la adresa instituției unde este încadrat jandarmul Vasile Bele. Încadrat din anul 1992, poetul-jandarm Vasile Bele, a adus mereu o imagine pozitivă acestei instituții, dovadă este conferirea diplomei ,,Jandarmul anului” (2013), pentru promovarea imaginii pozitive a Jandarmeriei Maramureș, distincție care stă la loc de cinste alături de alte premii și diplome primite în timp, datorită aprecierii întregii activități culturale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole