„Ziua Roşiei Montane” a fost şi-n Baia Mare… şi nu chiar oricum!

Un eveniment într-adevăr de excepţie desfăşurat pe 6 februarie a.c. în cel puţin 30 de oraşe din România: „Ziua Roşiei Montane”, 1882 de ani de existenţă, fiind cea mai veche localitate minieră, atestată documentar, de pe teritoriul României.

În municipiul Baia Mare, evenimentul a durat mai mult de trei ore şi a fost găzduit de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. De fapt, dintre organizatorii locali a făcut parte şi Gabriel Stan, bibliotecar, cel care, cel puţin în opinia mea, chiar a avut o contribuţie majoră în pregătirea şi organizarea evenimentului; sigur, merite şi aprecieri se cuvin tuturor celor care s-au ocupat de organizare-prezentare, şi anume: Bogdan Gherghel, Sebastian Petraş şi Doina Şulea. În aceeaşi ordine de idei, aş spune că, dincolo de cele câteva scăpări (totuşi n-o să le spun gafe) organizatorice şi de derulare a evenimentului în sine, a fost o reuşită sub mai toate aspectele sale. Spun asta nu neapărat fiindcă a fost o sală aproape plină – numărul participanţilor fiind circa 60-70 (câţiva totuşi au plecat înainte de final, alţii au venit după ora 16.00 ori au fost doar în trecere), nu doar fiindcă au avut loc dezbateri extrem de interesante şi avizate, ci înainte de toate fiindcă organizatorii au invitat şi câţiva specialişti de marcă în domeniu, şi, respectiv, pentru că discuţiile concrete purtate la subiect au fost foarte apreciate de toţi cei prezenţi… Aici trebuie să fac o remarcă specială: tocmai în contextul în care se ştie bine că Maramureşul a fost – şi încă este – una dintre cele mai importante zone miniero-metalurgice din ţară (şi-aici mă refer la sectorul miniero metalurgic neferos, începând cu cel auro-argintifer!), tocmai datorită prezenţei câtorva reputaţi specialişti, tocmai datorită interesului deosebit pentru cazul Roşia Montană şi, nota bene, în special fiindcă în Baia Mare există astăzi cazul Romaltyn Mining, discuţiile declanşate au fost axate nu doar pe aspecte generale, ci pe date şi informaţii concrete, multe fiind foarte-foarte puţin cunoscute opiniei publice din ţară! Evident că, exact în condiţiile menţionate, discuţiile au „alunecat” inevitabil şi către situaţia companiei miniere REMIN Baia Mare, despre haldele de steril existente în Maramureş (vezi, spre exemplu, halda de pirite aurifere), despre vechiul şi foarte controversatul subiect AURUL-TRANSGOLD, recte uzina denumită acum Romaltyn Mining care în acest moment este, atenţie!, în plină pregătire pentru repornirea activităţii (de extragere a aurului prin procesare pe bază de cianuri, din sterilele de flotaţie şi, probabil peste câţiva ani, poate şi din minereuri auro-argintifere… provenite de unde? – aici este un alt subiect)!

„Ziua Roşiei Montane reprezintă încă un prilej de a sublinia importanţa conservării şi punerii în valoare a patrimoniului natural şi cultural de la Roşia Montană şi de a readuce în discuţie riscurile la care este supus patrimoniul de către proiectul minier propus în zonă de compania Roşia Montană Gold Corporation.” – au subliniat organizatorii. Apropo de organizatori, e vorba de organizaţia non-guvernamentală „ReGeneration” (la nivel naţional) şi de organizatorii locali voluntari (!) menţionaţi. De asemenea, de precizat că evenimentul a făcut parte integrantă din campania naţională „Salvaţi Roşia Montană” care reprezintă opoziţia publică faţă de intenţiile de deschidere a celei mai mari mine aurifere de suprafaţă din Europa (sic!). Fireşte, subiectul a fost şi rămâne foarte-foarte controversat, aspectele şi nuanţele chestiunii fiind extrem de complexe, începând cu problemele de mediu, de patrimoniu, cele sociale etc. şi ajungând până la partea pur economico-financiară (în sensul că, strict ipotetic vorbind acum, chiar dacă prin absurd s-ar putea rezolva absolut toate celelalte puncte nevralgice invocate mereu de contestatari – şi pe bună dreptate!, repet, doar ipotetic analizând acum, tot mai rămâne şi-un „cui al lui Pepelea” economic: de ce statul român, prin ai săi reprezentaţi la cel mai înalt nivel, au acceptat condiţii atât de dezavantajoase, de fapt realmente stupide şi înjositoare, în privinţa beneficiilor pur şi simplu ridicole pe care partea română le-ar avea în urma derulării proiectului RMGC?). Despre toate acestea s-a discutat pe 6 februarie în Baia Mare, în special în condiţiile în care la eveniment au fost prezenţi inclusiv următorii: ing. Aurel Pantea, ing. Jack Goldstein, ing. Gheorghe Volcovinschi, ing. Ioan Cornel Stoicoviciu – aceştia fiind specialişti recunoscuţi în domeniu; de asemenea, ing. chimist Gavril Duda; de subliniat şi prezenţa lui Vasile Gheorghe Tătar, un cunoscut militant anti-poluare în Maramureş. Toţi cei enumeraţi au prezentat şi-au explicat clar anumite aspecte inclusiv din punct de vedere tehnico-economic, toţi fiind unanim de acord că ceea ce se întâmplă în cazul Roşia Montană nu este absolut deloc în regulă sub niciun aspect, nu este corect, nu este eficient… decât, culmea, doar pentru investitorul străin (şi probabil pentru câteva personaje sus-puse din ţara noastră şi nu numai)! Au mai avut intervenţii preşedintele Partidului Verde Maramureş, Vasile Tivadar, precum şi subsemnatul.

Şi deloc întâmplător eu am adus în atenţie un subiect care a stârnit discuţii la concret şi a atras mai ales atenţia specialiştilor: de exemplu, un articol-interviu publicat în presa centrală în 2011, cu titlul „Aurel Sântimbrean: Valoarea celorlalate metale rare de la Roşia Montană e mai mare de patru ori decât valoarea aurului de acolo!” (revista Kamikaze, 9 septembrie 2011, autor: Alexandru Căutiş). Aurel Sântimbrean „a lucrat vreme de peste 20 de ani la minele de la Roșia Montană, ca inginer geolog şef. Este omul care ştie cel mai bine din România ce zăcăminte sînt acolo. Și cu toate astea, niciun ministru din România nu a fost curios să îi ceară opinia. Citiți mai jos ce crede specialistul Aurel Sântimbrean despre proiectul Roșia Montană.” – aşa este prezentat cel care a afirmat: „Aș vrea să vă dau doar niște date, pe care le am și în față. În 1970, uzina de la Baia Mare (n.m. – iată, aici fiind vorba de fosta uzină metalurgică Phoenix, fost unic producător de lingouri standard de aur pentru BNR, uzina fiind privatizată/vândută pe nimic străinilor în 1998!) a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. În 1962, Icechim din București evidențiează prezența germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. În 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o probă de 350 kilograme de zăcămînt și am trimis-o la analiză la Institutul de Cercetări din Baia Mare.

Vreau să vă prezint cîteva din metale identificate: aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50 grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă. Aceste probe și rezultate se află în documentația pe care RMCG-ul a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale.” Sau: „Nimeni nu vorbește despre ele (n.m. – despre celelalte metale). În orice discuție se vorbește de 300 tone de aur, 1600 de tone de argint. De aceste metale nu vorbește absolut nimeni. Din anumite informații, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul.” Asta da „afacere”, nu-i aşa? Una peste alta, în urma discuţiilor, niciunul dintre specialiştii prezenţi nu a negat aceste date! Dimpotrivă, iar fiindcă iniţial s-a precizat că „afacerea” Roşia Montană înseamnă, conform declaraţiilor oficiale, undeva între 13-15 miliarde dolari (cu redevenţe de 4% pentru statul român?!), unul dintre specialişti a completat discret, zâmbind, cam aşa: păi şi-atunci per total ar fi vorba de 60 de miliarde de dolari?! Cu ce beneficii totale pentru statul român? Iată de ce implicit s-a ajuns, fireşte, şi la subiectul Baia Mare, recte la „explozivul” caz Romaltyn (exact aceeaşi uzină denumită iniţial Aurul, apoi Transgold). Iată, aşadar, în ce context s-a desfăşurat evenimentul în acest municipiu care-a fost odată centrul activităţii miniero-metalurgice neferoase din nord-vestul ţării.

Ei bine, tocmai din considerentele expuse, voi mai puncta aici câteva lucruri dintre care unele poate nu vor fi, de exemplu, tocmai pe placul… organizatorilor. Însă e treaba lor dacă-i va deranja sau nu… În primul rând, tocmai din perspectiva a tot ce-am punctat mai sus, am fost surprins să constat că organizatorii nu s-au gândit să înregistreze audio-video evenimentul!; şi spun asta din multiple motive dintre care voi sublinia doar trei: importanţa mineritului-metalurgiei aurifere în zona Maramureş, apoi chestiunea de interes naţional „Roşia Montană” şi similitudinile cu subiectul Aurul-Transgold-Romaltyn Baia Mare şi, nicidecum în ultimul rând, specialiştii care au fost invitaţi (recte discuţiile care era evident că vor avea loc; fiindcă s-a discutat, nota bene, şi despre cât aur, recte ce cantitate de aşa-numite „nămoluri aurifere”, în ce condiţii şi unde anume a fost expediat atâta aur din Baia Mare cel puţin în perioada 1998-2003 de la Aurul, apoi Transgold, dar se cam ştie că e vorba de foarte-foarte multe tone duse în… străinătate). În al doilea rând, mă refer la faptul că organizatorii au uitat complet să menţioneze partenerii media ai evenimentului, asta cu atât mai mult cu cât, în afara celor cinci parteneri media, majoritatea instituţiilor media locale nu s-a înghesuit deloc nici măcar să-şi trimită reprezentanţi care să pomenească în treacăt despre eveniment! În al treilea rând, prezentarea ca atare din timpul derulării evenimentului (de exemplu, atunci când cineva lua cuvântul, lumea din sală se tot întreba „da’ cine-i cel care vorbeşte acum?”)… dar nu mai intru în alte detalii.

Fiindcă vreau să punctez şi câteva lucruri pozitive şi/sau cel puţin apreciate. Au fost proiecţii de filme documentare extrem de interesante şi foarte apreciate de public – „Noul Eldorado” şi „Mărturii despre Roşia Montană”. În holul mare al bibliotecii a fost organizată o expoziţie deosebită de fotografii pe tema în discuţie. Apoi chestionarul (cu şapte puncte) pe care organizatorii l-au dat tuturor celor prezenţi, a fost o idee foarte bună… însă concluziile să le tragă organizatorii. Pe de altă parte – şi din nou revin la specialiştii prezenţi în sală, nu numai că s-a discutat inclusiv despre posibile tehnologii de extragere a aurului fără utilizarea cianurilor (!), nota bene, ba printre invitaţi s-au aflat şi specialişti din cercetare şi inventică în domeniu (despre acest punct-cheie voi reveni într-un alt articol)! S-a mai discutat, de asemenea, şi despre foarte controversatul şi prea puţin cunoscutul proiect legislativ de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, stupefiantul proiect avându-i ca autori, în 2009 (sic!), pe senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL) – proiect care, printre altele, ar avea şi o prevedere absolut halucinantă prin care exproprierea s-ar face în numele statului român, dar direct de către titularul licenţei de exploatare pe terenurile în cauză (companii titulare care, după cum se ştie, sunt mai toate străine)! De asemenea, proiectul menţionat mai prevede, atenţie!, accelerarea scoaterii terenurilor arabile din circuitul agricol! Incredibil, nu-i aşa? Şi, la fel, conţine propunerea ca achitarea taxei de explorare-exploatare să se facă direct către autorităţile locale (fiindcă atunci poate se „rezolvă” totul mult mai lesne direct cu mai-marii puterii locale)! Şi nici cazul Certej n-a fost uitat, discutându-se puţin şi despre acest subiect care poate fi considerat un precedent foarte periculos! Iată, aşadar, cum manifestarea de la biblioteca judeţeană din Baia Mare n-a fost doar aşa, numai o simplă vizionare de filme documentare, numai o prezentare generală a subiectului Roşia Montană, ci chiar a fost un eveniment special care, dincolo de sfiala şi micile scăpări ale organizatorilor, a readus în dezbatere publică aspecte extrem de grave atât de interes direct pentru Maramureş (incluzând şi condiţiile de eventuală redeschidere a mineritului în zonă), cât şi de interes naţional.
Peter CZOMPA