Sâmbătă 26 septembrie orele 10.30, în parcul Regina Maria, se va da startul celei de-a XXX-a ediţii a Crosului Castanelor. Este cel mai longeviv cros al veteranilor din ţară care s-a desfăşurat fără întrerupere.
Prima ediţie a avut loc în anul 1986, în prima duminică din octombrie. Iniţiatorul competiţiei a fost prof. Iosif Hecko, cu sprijinul regretatului Danciu Simion, cer mai sârguincios şi devotat sportiv veteran al profesorului. Cele mai multe ediţii s-au desfăşurat pe şosea, pe distanţele de 10 şi 25 de km. Startul şi sosirea erau în fata Hotelului Carpaţi, cu întoarcere la Peco-ul de sub Dura la 10 km şi la turnul de apă din Buşag la 25 de km.
Ce este interesant este faptul că tot în 1986 au luat fiinţă şi Comisia Centrală a Atleţilor Veterani şi tot de atunci au avut loc şi primele Campionate Naţionale pentru Veterani în probele de pistă pe stadionul Tineretului (actualul Iolanda Balaş) urmate de competiţia de cros în jurul Lacului Herăstrău, cu plecarea şi sosirea tot pe acelaşi stadion din Bucureşti.
Crosul Castanelor a devenit cel mai popular concurs de veterani, la el participând nu numai alergători, dar şi aruncători, săritori sau mărşăluitori din întreaga ţară.
Şi la această ediţie din acest an şi-au anunţat participarea veterani din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, ca Traian Petcu de 92 de ani din Constanţa, doctoriţa Negrean Veronica de 85 de ani din Constanţa, Antal Vasile din Bucureşti de 84 de ani, Sufleţel Emil şi soţia lui din Alba Iulia însoţiţi de generalul Cioca Ilie, Moldovan Vasile de 82 de ani din Gherla, Bologa Petru din Zalău, Ivanovici Ilie – Găeşti, doctor Sunleacov Victor – Medgidia, Mârza Nicolae din Cluj Napoca, etc.
Faptul că în fiecare an crosul este introdus în calendarul Federaţiei Romane de Atletism, precum şi că în mod regulat apar articole în revistă patronată de marea atletă Iolanda Balaş “Atletismul Românesc” şi în “Anuarul Atleţilor Veterani din România”, sunt dovezi a prestigiului de care se bucură această competiţie.
Competiţia va avea trei trasee de lungimi diferite, în funcţie de categoria de vârstă şi sex se va alerga pe distanţa de 600 m, 3km sau 5 km. Categoriile de participare sunt: copii până la 6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, 15-16 ani, 17-18 ani, 19-34 ani, 35-39 ani, 40-44 ani,…….,85-89 ani, 90-94 ani.
Înscrierile se vor face vineri între orele 16.00-21.00 pentru categoriile de veterani, sâmbătă orele 9.00-10.15 pentru copii juniori şi seniori.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la prof. Iosif Hecko, ţel. 0740-792697.