16 jandarmi maramureşeni au fost înaintați în grad

În fiecare an, data de 01 august are o semnificaţie aparte pentru cadrele miltare active ale Jandarmeriei Române. Înscriindu-se în cursul firesc al carierei militare, dar şi al vieţii, prima zi din cea de-a opta lună a anului, marchează o treaptă în evoluţia şi ierarhia militară, ca urmare a acordării gradului următor la termen.
Vineri, 31 iulie a.c., în cadrul adunării festive a personalului unităţii, la sediul Jandarmeriei Maramureş se desfăşoară ceremonialul de avansare a cadrelor active, prevăzut de regulamentele militare. Astfel, un număr de 16 jandarmi maramureşeni, ca urmare a împlinirii stagiului în grad şi îndeplinirii celorlalte condiţii prevăzute, vor urca o treaptă în evoluţia profesională.
Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, doi ofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor, astfel :
• de la gradul de maior la gradul de locotenent colonel;
• de la gradul de căpitan la gradul de maior.
Prin ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, 14 subofiţeri au primit gradul următor, astfel :
• de la gradul de Plutonier adjutant la gradul de Plutonier adjutant şef : 1 subofiţer;
• de la gradul de Plutonier la gradul de Plutonier major : 13 subofiţeri.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole