18.000 de tone de material antiderapant pentru rețeaua de drumuri din Maramureș, de interes județean

În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din luna noiembrie, condusă de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran, aleșii județeni au aprobat Programul operativ și de măsuri privind asigurarea condițiilor de circulație pe rețeaua de drumuri de interes județean în iarna 2019-2020.

Programul privind domeniul drumurilor județene a fost propus de SC Drumuri Poduri Maramureș SA, în virtutea gestiunii Serviciului de administrare a domeniului public al județului Maramureș. Prin acesta au fost prezentate acțiunile necesare pentru asigurarea viabilității corespunzătoare a rețelei de drumuri județene prin măsuri corecte, în conformitate cu Indicativul AND nr. 525 – Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice, aprobat prin Ordinul comun nr. 2170/2013. Dintre aceste acțiuni menite să preîntâmpine posibillele dificultăți cu care se pot confrunta participanții la trafic, amintim: organizarea acțiunii de deszăpezire, stabilirea mijloacelor de intervenție, eliminarea punctelor periculoase, marcarea lucrărilor de artă, instruirea personalului, revizia și repararea utilajelor, aprovizionarea mașinilor și utilajelor cu cele necesare, aprovizionarea cu material antiderapant, organizarea bazelor de deszăpezire.

Cantitatea de material antiderapant necesară pentru sezoul de iarnă a fost estimată la 9000 de tone de sare și 5625 mc (9000 tone) de nisip, stabilite la un amestec de 1:1. Totodată, au fost stabilite patru nveluri de intervenție în funcție de importanța căii de comunicație, conform indicativului mai sus amintit.

De întreținerea tronsoanelor de drumuri județene care fac obiectul investițiilor PNDL și POR vor fi responsabili antreprenorii generali ale acestora, conform contractelor de execuție menținînd starea de viabilitate corespunzătoare pe perioada de iarnă 2019-2020.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole