În cadrul unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat 23.500 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 235.000 lei, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară. Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment.
În ziua de 21.07.2013, la nivelul STPF Suceava a fost organizată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, poliţiştii de frontieră au observat un grup de persoane care se deplasa dinspre linia de frontieră către interiorul ţării transportând spre un microbuz mai multe colete voluminoase.
Oamenii legii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment în plan vertical.
În acel moment persoanele în cauză au abandonat coletele şi autoturismul şi s-au retras pe teritoriul statului vecin.
La faţa locului a fost descoperit un microbuz marca Volskvagen fără numere de înmatriculare şi 45 baxuri cu ţigări provenite din contrabandă. De asemenea, s-a constatat că pentru a nu lăsa urme pe fâşia arată, contrabandiştii au folosit trei scânduri de lemn.
Imediat, au fost informate autorităţile de frontieră ucrainene, care au comunicat că pe teritoriul statului vecin au descoperit opt baxuri cu ţigări din acelaşi lot.
În urma inventarierii ţigaretelor din colete, a rezultat cantitatea de 23.500 pachete de ţigări de diferite mărci de provenienţă ucraineană în valoare de 235.000 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar microbuzul în valoare de 15.500 lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Suceava.
Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea depistării persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun.