Secretarii unităților administrativ teritoriale din Maramureș au fost convocați luni, 13 februarie, la Instituția Prefectului, într-o ședință condusă de subprefectul Gavriș Ardelean.
Primul punct pe ordinea de zi a fost o prezentare susținută de căpitan Șofron Marian Pițiș, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, pe tema obținerii de avizelor ISU de către unitățile de învățământ pentru anul școlar 2017 – 2018. Conform situației întocmite de ISU, la această oră 40 de unități de învățământ din județ nu au autorizație de securitate la incendiu. Acestea sunt construcții la care s-au făcut lucrări de extindere, modernizare sau schimbare de destinație și care, conform legii, trebuie să obțină autorizația până la finalul lunii iunie 2017, altfel riscă aplicarea unor măsuri. În acest interval (până la 30 iunie 2017), beneficiarul nu este exonerat de răspundere.
În continuare, Aurica Todoran, consilier parlamentar la Biroul Județean Maramureș al Autorității Electorale Permanente, a oferit câteva sfaturi operatorilor de registru electoral privind necesitatea păstrării confidențialității credențialelor pentru radierea din listele electorale, a păstrării listelor electorale și a efectuării radierilor în registrul electoral în intervalul de timp prevăzut de lege (în cazul decesului unor alegători sau al unor hotărâri judecătorești care privesc dreptul de vot al unor persoane).
Rodica Pop, șefa Departamentului Juridic din cadrul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, a prezentat secretarilor mai multe noutăți legislative, dar și situația aferentă anului 2016 în ceea ce privește verificarea legalității hotărârilor de consiliu local și a dispozițiilor primarilor. Astfel, în anul 2016, 27.948 acte administrative au fost supuse controlului de legalitate al prefectului. Un număr de 241 de acte au fost considerate nelegale, situație în care s-a solicitat reexaminarea acestora. Toate au fost reanalizate, situație în care nu s-a atacat la instanța de contencios administrative niciun act adoptat/emis în 2016. În 2016, față de anul precedent, s-a constatat o ușoară creștere a activității de legiferare, dar a scăzut numărul actelor emise de primar. S-au înregistrat și petiții privind modul de organizare și de desfășurare a ședințelor de consiliu local. Pe de altă parte, Rodica Pop a amintit că bugetele locale trebuie adoptate în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a bugetului de stat și a atras atenția secretarilor că aceste bugete locale trebuie să prevadă și sume pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale. De asemenea, secretarilor li s-au făcut precizări vizând modul de exploatare și administrare a pajiștilor unităților administrativ teritoriale. În ceea ce privește dosarele de fond funciar, la Comisia Județeană sunt în prezent înregistrate peste 4.000 de dosare, care se analizează și soluționează în ordinea cronologică a înregistrării, cu celeritate fiind soluționate dosarele în care s-au pronunțat sentințe judecătorești. Se depun eforturi pentru grăbirea acestui proces, se soluționează circa 200-250 de dosare în fiecare lună, dar colectivul de lucru al Comisiei Județene este subdimensionat.
În final, subprefectul Gavriș Ardelean le-a cerut secretarilor să acorde atenția cuvenită comunicărilor primite din partea Instituției Prefectului și să le răspundă într-un termen rezonabil. De asemenea, el a cerut respectarea termenului de transmitere a actelor administrative către prefectul județului.
Scandal în Berchezoaia
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii...
Deschide