500 de posturi deblocate în sistemul sanitar

Guvernul României a aprobat astăzi, 23 mai, deblocarea a nu mai puţin de 500 de posturi în sistemul sanitar, pentru unităţile din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi pentru cele al căror management a fost transferat autorităţilor administraţiei publice locale.

„Este un prim pas pe care îl facem pentru profesioniştii din sistemul sanitar. Măsura vine în sprijinul unităţilor publice din sistemul sanitar care se confruntă cu un important deficit de personal, atât personal de specialitate medico-sanitar, personal auxiliar sanitar, dar şi alte categorii, nemedical, absolut necesare pentru efectuarea actului medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

300 din cele 500 de posturi ce vor fi deblocate vor fi repartizate spitalelor judeţene de urgenţă, spitalelor care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru adulţi şi copii din municipiul Bucureşti, serviciilor de ambulanţă şi institutelor şi centrelor medicale clinice, pentru angajare de personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar.

Deblocarea posturilor se face cu încadrarea unităţilor sanitare în limita de 70 la sută cheltuieli de personal, au mai spus reprezentanţii ministerului.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole