75 % dintre absolvenții liceului Cambridge din cadrul Transylvania College pleacă să studieze la universități de top din Marea Britanie

Majoritatea absolvenților din promoția 2015 a liceului Cambridge din cadrul Transylvania College, singura școală din România acreditată pe curiculum românesc, curriculum național al Angliei și curriculum Cambridge, se pregătește să plece în toamna aceasta la studii în străinătate, la universități de top din Marea Britanie. Colegii lor au ales să studieze la universități din România sau din Australia, Elveția, Olanda, Germania și Austria. Mulți dintre absolvenți au parcurs întregul traseul educațional în cadrul Transylvania College, fiind elevi ai instituției încă de la creșă.
Elevii care au primit deja oferte de la universități din Anglia și Scoția vor avea oportunitatea să urmeze cursurile unor instituții prestigioase, precum London School of Economics – ce ocupă locul al treilea în topul universităților din Marea Britanie sau University of Bath, clasată pe locul 8.

Celelalte universități care au trimis oferte absolvenților liceului Cambridge din cadrul Transylvania College sunt City University London, University of Surrey, University of Southampton, Nottingham Trent University, Sheffield University, King’s College din Londra, University of Manchester, Queen Mary University, University of Reading, Heriot-Watt University din Edinburgh, University of Strathclyde, Bournemouth University, University of Glasgow și University of Aberdeen.
Mai mult, o elevă a primit o ofertă necondiționată de la Melbourne University, locul 1 în Australia și locul 33 în lume.
„În această vară îi sărbătorim pe cei 29 de absolvenți ai liceului Cambridge, dintre care mulți au parcurs întregul traseu educațional la Transylvania College, încă din creșă. Suntem mândri și bucuroși că educația la standarde înalte primită în cadrul școlii noastre a contribuit la acceptarea a peste 20 de elevi la universități de prestigiu din străinătate. Frumusețea sistemului Cambridge CIE pentru liceu este dată de faptul că elevii își pot urma pasiunea și pot continua să studieze în România sau oriunde în lume, studiile fiindu-le recunoscute și diplomele acceptate pentru admitere atât în țară cât și în străinătate”, a declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv Transylvania College.
Unul dintre absolvenții acceptați la University of Southampton a beneficiat pe perioada liceului de o bursă de studii la Transylvania College, fapt ce dovedește încă o dată că fiecare elev își poate atinge potențialul maxim în cadrul acestei instituții.

Despre Transylvania College

Simona Baciu, împreună cu soțul ei, Dr. Dan Baciu, sunt inițiatorii și fondatorii Fundației Transylvania College (in 1993), unic fondator al Grădiniței Happy Kids și al școlii Transylvania College, The Cambridge International School in Cluj. Fondatorii sunt și în momentul de față activ implicați în bunul mers al școlii. Cei care optează pentru Transylvania College se bucură de beneficiile educației bazate pe valorile pe care a fost construită școala încă de la început, elevii fiind încurajați aici să-și valorifice la maximum potențialul, să respecte diversitatea, să fie creativi și responsabili.
Pe drumul excelenței, școala a dobândit numeroase premii la nivel național (Școala Anului în România) și internaționale (3 premii I la festivalurile COBIS Young Scientist Film Awards; Premiul „Global Money Week Award” pentru cel mai bun program de educație financiară și antreprenorială; Premiul “Diana Award” – acordat de două ori consecutiv elevilor din Transylvania College; 3 premii obținute la concursurile internaționale lansate de Agenția Spațială Europeană ESA; Premiul „Bill Bryson Award” acordat de Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie unui elev de la Transylvania College, ales din 600 de concurenți de la școli britanice din lume, precum și cele mai bune rezultate din țară obținute la examenele internaționale Cambridge). Transylvania College este, de asemenea, membră Round Square și COBIS.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole