Prostituatele din Baia Mare, în atenția jandarmilor

Jandarmii maramureşeni au acţionat la începutul săptămânii pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei pe raza municipiului Baia Mare. Astfel, jandarmii au identificat zece femei care atrăgeau persoane în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.

Două dintre cele zece femei, ambele din Baia Mare, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 328 alin. 1, Cod Penal, iar celelalte opt femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 4000 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole