HCM Baia Mare – Hypo Viena, partidă cu grad de risc mediu pentru jandarmii maramureșeni

Azi., începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş s-a desfăşurat şedinţa de cooperare cu reprezentanţii instituţiilor/structurilor care au atribuţii în organizarea măsurilor de ordine şi siguranţă cu ocazia meciului de handbal feminin din cadrul Ligii Campionilor dintre echipele H.C. Municipal Baia Mare şi Hypo Niederosterreich Austria care se va disputa sâmbătă, 19 octombrie a.c., începând cu ora 17.00.

La şedinţa organizată au fost ridicate probleme organizatorice legate de:
• analiza modului de executare a misiunii privind meciul precedent şi stabilirea unor măsuri pentru evitarea posibilelor disfuncţionalităţi la meciul diputat în data de 19 octombrie a.c.;
• evaluarea situaţiei operative pe plan local în scopul identificării zonelor generatoare de risc la adresa ordinii şi siguranţei publice şi a forţelor de ordine;
• identificarea zonelor de risc şi stabilirea responsabilităţilor pentru contracararea unor eventuale riscuri;
• stabilirea unor măsuri pentru evitarea producerii unor blocări ale căilor de circulaţie din zona Sălii Polivalente „Lascăr Pană”;
• clarificarea unor aspecte privind măsurile de ordine şi siguranţă în interiorul sălii.

La încheierea şedinţei s-a stabilit de către Inspectorul Şef al I.J.J. Maramureş, domnul colonel Ioan Hossu şi de către responsabilul de ordine şi siguranţă al clubului H.C. Municipal Baia Mare gradul de risc mediu al competiţiei sportive.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole