Comerț ilicit sancționat de jandarmii băimăreni

În timpul misiunii de menţinere a ordinii publice pe raza municipiului Baia Mare, patrula de ordine publică a identificat în parcarea magazinului băimărean doi tineri ce ofereau spre vânzare telefoane mobile.
Jandarmii au legitimat persoanele în cauză, solicitându-le documentele de provenienţă a bunurilor. După legitimare, Vasile B. în vârstă de 21 ani şi G. B. în vârstă 15 ani, ambii cu domiciliul în Galaţi au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei, respectiv avertisment scris iar bunurile găsite asupra lor în valoare de 260 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, în după amiaza zilei de 05 noiembrie, jandarmii băimăreni au identificat două persoane de 24 respectiv 32 de ani, din Dej, care ofereau spre vânzare 12 seturi de uz casnic (foto), persoanele fiind sancţionate cu avertismente scrise iar bunurile ridicate în vederea confiscării.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole