Prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian s-a întâlnit ieri (21.11.2013) la Cluj Napoca, la inaugurarea centurii ocolitoare Vâlcele – Apahida, cu ministrul marilor proiecte, Dan Şova .
Cu această ocazie prefectul Anton Rohian a discutat cu ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine în vederea susţinerii investiţiilor de infrastructură pe care Compania Naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale din Romania le va realiza în Maramures în anul 2014. La discuţii au luat parte directorul CDADNR Narcis Neaga şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan.
Punctual au fost discutate următoarele : susţinerea finanţării proiectului Pod peste Tisa, începerea lucrărilor pe DN18 pe tronsonul Baia Sprie – Sighetu Marmaţiei, finalizarea lucrărilor pe DN 18C zona Măgoaja, pe drumul de legatură între Dej şi Tg.Lapus, respectiv porţiunea Gâlgău-Tg.Lăpuş, tronson nefinalizat în mandatul preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş Mircea Man, precum şi realizarea legăturii rutiere cu E58 la Cicârlau. Pentru stabilirea detaliilor acestui ultim proiect, respectiv asigurarea accesului la o nouă investiţie importantă în comuna Cicârlau, reprezentanţii CNADNR se vor afla la faţa locului, la începutul săptămânii viitoare.
” Ministrul marilor proiecte Dan Şova susţine fără rezerve aceste proiecte importante pentru Maramureş. Este a doua întâlnire pe care o am cu dânsul şi pot spune că şi de această dată, domnul ministru Şova a subliniat faptul că Maramureşul este pe lista de priorităţi a Ministerului pe care îl conduce. Pot spune că a demonstrat încă o dată că nu a uitat de Maramureş şi că munca depusă pentru deschiderea frontierei spre Ucraina în ce priveşte dezvoltarea judeţului este o prioritate pentru Guvernul Ponta.” – a declarat prefectul Anton Rohian.
Percheziții în Baia Mare și Târgu Lăpuș
Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea...
Deschide