EDITORIAL – Raimond PETRUŢ
Ar trebui să medităm la cuvintele lui Petre Țuțea, cel care mai spunea: ,,Întodeauna când gandesc în spiritul Poporului Român, mă mut cu arme și bagaje, cu speranță în viitor”. În consecință, de ce nu ne-am regăsi noi ca neam, să punem toți umărul la ridicarea nației noastre din toate punctele de vedere? Mulți spun că trăim într-o lume în care patriotismul nu își mai găsește locul. Cine le-a băgat oare asta în cap?! Că nu ne regăsim, că ne aflăm momentan într-o molipsitoare letargie nu înseamnă că patriotismul adevărat e perimat. Arătați-mi un neamț care nu își iubește țara! Faptul că unele popoare sunt mai pragmatice, grație zestrei genetice, nu presupune lipsă de patriotism.
Am citit în această dimineață de 1 DECEMBRIE, un editorial al jurnalistei Cristiana Sabău. Mi-a plăcut la nebunie. Și asta tocmai pentru că sublinia un lucru important: ,,E Ziua Naţională şi, oricâte ni s-ar părea în neregulă azi, să nu uităm că pentru această bucată de pământ unii au murit ca să o apere, alţii ca să trăiască liberi.” Frumos spus. Pe de altă parte, foarte adevărat. Cristiana a reușit să exprime foarte concis în ce stare suntem și cum ar trebui să gândim, ce ar trebui să ne dorim: ,,Îmi doresc să apuc vremea în care noi, românii, să respectăm acest pământ binecuvântat.”
Mă doare când cineva se dezice de Poporul Român din cauză că trăim vremuri tulburi. Oare ne este mai greu ca celor care au trăit Unirea din 1600? Ce ar fi fost dacă toți ar fi gândit ceva de genul: ,,Trăim alte vremuri comparativ cu anul 1000. Lupta pentru întregire e depășită”? Consider că, indeferent de actuala tendiță de globalizare, Poporul Român trebuie să își păstreze demnitatea (puțină, câtă mai e) și să fie mândru că la ,,porțile Orientului” existăm încă.
,,Sunt Român, și ca Român mă socot buricul pământului. Că dacă n’aș fi Roman, n’aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, german, englez. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt Român prin vocație. Tot ce gândesc devine Romanesc” spunea același sacerdot al neamului românesc, Petre Țuțea, instând ca cei care transcriau interviurile sale să folosească majuscula atunci când este vorba de un cuvânt care face parte din familia lexicală a cuvântului ,,român”.
Prin urmare, nu mi-e rușine că sunt român, nu am nici cea mai mică îndoială că ne vom trezi la realitate. De fapt, la adevărata realitate, care înseamnă că noi trebuie să știm ce vrem și că nu e necesar să vină cineva să ne spună unde e stânga și unde dreapta.
Astăzi, în jurul orei 6, mergând înspre Sălaj, am văzut o sumedenie de steaguri arborate lângă streșinile caselor. M-a bucurat nespus, dar totodată m-am simțit rușinat că drapelul meu stă ,,cuminte” într-un dulap. Când am ajuns acasă, în jurul orelor amiezii, l-am arborat și eu, mulțumit fiind că nu sunt singurul care iubește necondiționat acest popor . Căci, să nu îmi spună nimeni că țăranii din Gârbou și Glod și-au scos drapelele în fața casei așa de ,,fiță”! O zi în an le arborează, în restul zilelor, deși le păstrează într-o ladă, le poartă în suflet.
La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!
Raimond Petruț,
prin voința lui Dumnezeu, român
