Marți, 10 decembrie
ora 12, Sala Maramureș
Conferință de presă în cadrul căreia va avea loc prezentarea și premierea ideilor concursului pentru maramureșeni, lansat de consilierul Felician Cerneștean, prin care au fost invitați să participe cei dornici de a-și expune ideile, indiferent de vârstă, poziție socială, sex, religie sau apartenență politică, acestea urmând a fi transpuse apoi în diferite proiecte considerate benefice pentru județ.
Comisia de jurizare va fi compusă din șase personalități maramureșene, în general cadre didactice cu experiență în domenii precum cultură, știință, economie.
ora 14, Sala Mircea Pop
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, va organiza activitatea „Drepturile omului”.
ora 14, Sala de Conferințe
Va avea loc premierea concursului „Flori de gând … împotriva violenţei ” – ediţia a III-a; vor participa elevi şi cadre didactice de la mai multe licee din Baia Mare şi reprezentanţi ai organizatorilor şi partenerilor.
Miercuri, 11 decembrie
ora 13, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea cărții „Visul ca ispită”, al treilea volum din trilogia Lupii Chioarului, de Victor Tecar, apărută la Editura Gutinul, Baia Mare, 2013.
Joi, 12 decembrie
ora 10, Salonul Artelor
Va avea loc vernisajul expoziției de decorațiuni de Crăciun „În așteptarea lui Moș Crăciun”, coordonator Andreea Mureșan – Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale Ștefan Luchian.