Clauze abuzive anulate în contractele de credit încheiate de clienţi cu Volksbank

Sunt nu doar bine-cunoscute problemele serioase şi grave pe care foarte mulţi clienţi le-au avut şi le au în continuare cu anumite bănci, dar, în acest context, în ultimul timp chiar se apelează tot mai des la ajutorul justiţiei. Unii dintre cei nemulţumiţi au făcut demersuri pe cont propriu, dar există deja constituite şi anumite grupuri – mai mult ori mai puţin organizate oficial – care încearcă să lupte, pe diverse căi legale, desigur, împotriva unor aşa-numite practici considerate abuzive la care recurg nu puţine bănci. Sigur, se ştie foarte bine că, atunci când în negocieri/discuţii/nemulţumiri/conflicte apare celebra sintagmă „clauze contractuale”, generic vorbind, de cele mai multe ori intervine (şi) aspectul neatenţiei uneia dintre părţi, recte nestudierea cu cea mai mare atenţie ori chiar necitirea clauzelor aferente… iar astfel se poate ajunge ca ulterior să se constate – şi asta, din păcate, deocamdată numai prin intermediul instanţelor de judecată (în special în cazul băncilor) – că unele clauze pot fi „strecurate” abuziv în anumite tipuri de contracte. Astfel, de exemplu în cazul Volksbank s-a ajuns la anularea unor clauze abuzive din contractele de credit cu clienţii, iar în cazul altor câteva bănci există procese pe rolul instanţelor de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pronunţat, de la începutul anului 2013, mai multe decizii favorabile privind anularea clauzelor abuzive din contractele de credit încheiate de clienţi cu Volksbank (de exemplu: dosar nr.2283/182/2011). Nu demult, prin decizia civilă nr.929/11.10.2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr.7503/182/2012, instanţa din Maramureş s-a raliat acestei practici, dispunând anularea clauzelor abuzive privind încasarea comisionului de risc şi clauza privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda (în condiţiile în care, la încheierea contractului, s-a stipulat o dobândă fixă şi nu variabilă) şi totodată a dispus obligarea băncii la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc/comision de administrare.
În consecinţă, după cum mi-au relatat avocaţii Sonia Ilona Toth şi Daniel Mihai Contra, avocaţi în cadrul Baroului Maramureş, clienţilor li s-au restituit, începând cu luna octombrie 2013, sumele încasate cu tiltu de comision de risc – încasate în mod abuziv, s-au înlăturat pentru viitor clauzele abuzive din convenţiile de credit încheiate şi li s-au diminuat ratele.
Astfel, fiecare dintre cei care au încheiat convenţii de credit cu Volksbank ar trebui să verifice dacă în cuprinsul convenţiilor regăsesc astfel de clauze (comision de risc, comision de administrare, modificare unilaterală a dobânzii de către bancă) şi să facă demersuri în vederea anulării acestora şi a restituirii sumelor încasate în mod abuziv de către Volksbank.
Având în vedere că toate convenţiile de credit încheiate de Volksbank sunt standard, iată punctele din convenţii care conţin clauze abuzive şi conţinutul acestora, pentru o mai uşoară identificare a acestora:
punctul 3 litera d) – ,,Banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.
punctul 5 litera a) – ,,Comision de risc – …..%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată durata de derulare a Convenţiei de credit.

„Povestea clauzelor abuzive pare, cel puţin până acum, să fie una cu happy-end pentru clienţii băncilor. După ce în ultimii doi-trei ani foarte mulţi clienţi ce au sesizat în instanţă nereguli găsite în contractele lor de credit, au pierdut la „masa verde” din cauza lobby-ului puternic făcut de bănci în frunte cu BNR (sic! – n.m.). Autorităţile nu au mai găsit „chichiţe” legislative să mai amâne o lege care trebuia să intre în vigoare de mai bine de şase luni. Prin urmare, deşi încă mai sunt obiecţii şi discuţii, cele două modificări ale legii 193/2000 se vor aplica de la 1 octombrie 2013.” (Business24, 30 septembrie 2013 – articolul cu titlul „Răzbunarea clienţilor faţă de „cămătăria” băncilor: mai multe procese şi denunţarea clauzelor abuzive”).

BANCA 3„Banca „Mamă” recomandă „pacea” prin negociere între clienţi şi instituţiile financiare pe tema clauzelor abuzive. Practic, BNR le sugerează băncilor să meargă la masa tratativelor cu clienţii nemulţumiţi de clauzele din contractele lor şi nu în faţa unui judecător. Ce spun avocaţii clienţilor despre atitudinea „pacifistă” a Băncii Centrale: marketing sau soluţie „ieftină” pentru bănci.” (articol din Business24 – 20 septembrie 2013). Păi sigur că da, însă eu n-aş spune că este vorba doar de marketing sau soluţie ieftină pentru bănci – ceea ce le sugerează reprezentanţii BNR băncilor „hămesite”-, ci, nota bene, mai degrabă este vorba inclusiv de un perfid sfat bancar de tipul „negociază în linişte cu cei câţiva clienţi nemulţumiţi şi mai inteligenţi, aşa scapi şi de procese, şi de precedente periculoase în justiţie, şi nu mai rişti să afle toată lumea că ai pierdut procese cu clienţi de-ai tăi”?!

Prin urmare, atenţie foarte-foarte mare la absolut toate clauzele dintr-un contract, mai ales atunci când e vorba de bănci. Bănci care „îţi dau umbrela atunci când e soare, dar ţi-o iau tocmai când (te) plouă”. Altfel spus, acum glumind un pic serios, dacă de exemplu în legătură cu media se spune că „nimeni n-a câştigat niciodată un război cu presa”, a nu se uita că „o bancă nu iese niciodată în pierdere”… mai ales atunci când, precum în România, deşi mai toate băncile sunt străine (cu excepţia CEC Bank şi EximBank), acestea sunt vârtos şi discret susţinute şi protejate de Guvern, de Parlament, de BNR… pe absolut toate căile ştiute şi mai puţin ştiute.
Peter CZOMPA

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole