Maramureș: Zbor de recunoaștere efectuat de un elicopter MAI

Un elicopter al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca, din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., a efectuat astăzi, vineri, 07.02.2014, un zbor de recunoaştere, pe durata căruia au fost survolate mai multe localităţi din judeţ, care dispun de o singură cale de acces terestră.
La misiune au participat Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, lt.col. Ioan Mureşan, împuternicit inspector şef al I.S.U. Maramureş, lt.col. Marin Teglaş, împuternicit prim adjunct al inspectorului şef al I.J.J. Maramureş, lt. Cosmin Achim, din cadrul secretariatului tehnic al I.S.U. şi dr. Alin Suciu, din cadrul U.P.U. – S.M.U.R.D.
La final, prefectul Anton Rohian a declarat: “A fost o acţiune necesară pentru a identifica particularităţile terenului în anumite zone cu acces dificil, pentru ca, în eventualitatea producerii unor situaţii de urgenţă, forţele de intervenţie să aibă o idee clară asupra căilor de acces şi a posibilităţilor reale de acţiune”
Zborurile de recunoaştere vor continua şi în perioada următoare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole